joi, 11 martie 2010

DHEA-S (Dehydroepiandrosterone sulfate)


Dehydroepiandrosterone sulfate (DHEAS) are un caracter hermafrodit, fiind un hormon de tip masculin present în sângele atât al bărbaţilor cât şi al femeilor. Are rolul de a dezvolta caracteristicile sexuale masculine, de ordin secundar, la vârsta pubertăţii şi poate fi sintetizat de organism în androgini mai puternici, precum testosteronul şi androstenedione, sau poate fi transformat în esterogen, hormon feminin.

DHEAS este produs de cortextul suprarenal (adrenal), stratul extern al glandelor suprarenale, iar în cantităţi mici fiind generaţi de ovare sau testicule. Secreţia de DHEAS este controlată de ACTH şi de alte elemente ale glandei pituitare.

Deoarece DHEAS este produs în principal de glandele endocrine, este folosit ca un marker endocrin pentru tumorile suprarenale, cancer şi hyperplasia (nivel crescut de DHEAS). În timp ce nivelurile crescute pot să nu fie observat la adulţii bărbaţi, ele pot duce la amenoree şi simptome vizibile de virilizare. Aceste schimbări variază ca intensitate şi pot include:

* Voce îngroşată
* Hirsutism
* Caderea părului ereditară (la bărbaţi)
* Acnee
* Mărirea mărului lui Adam

Ce indică:

Testul DHEAS nu se efectuează în mod uzual, ci doar doar dacă pacientul prezintă simptome care necesită efectuarea acestuia. DHEAS, testosteronul şi alte tipuri de androgini sunt folosiţi pentru a evalua activitatea endocrină şi pentru a diferenţia procesul de secreţie determinat de glandele endocrine faţă de cele ale ovarelor şi testiculelor. DHEAS are rol în diagnosticarea tumorilor adrenocorticale, cancerul glandelor endocrine şi hyperplasia endocrină.

Testul DHEAS se poate realiza împreună cu examinările pentru FSH, LH, prolactină, estradiolului şi testosteronului în diagnosticarea sindromului polichistic ovarian (PCOS) şi a cauzelor care duc la infertilitate, amenorea şi hirsutism.


Când se efectuează:

Testul se recomandă, împreună cu alte examinări hormonale, atunci când este suspectat un exces de DHEAS şi/sau când medicul doreşte o evaluare a funcţionalităţii glandelor endocrine. Mai poate fi efectuat atunci când o pacientă prezintă simptome de hirsutism, alopecia, amenorea, infertilitate, acnee, dezvoltare a musculaturii dar micşorarea sânilor.

Ce înseamnă rezultatele:

Un nivel scăzut al DHEAS poate fi cauza unor disfuncţii adrenale sau a hipopituitarismului - afecţiune care cauzează scăderea nivelurilor hormonilor pituitari care reglează producerea şi secreţia hormonilor adrenali.

Un nivel ridicat al DHEAS poate indica o tumoare adrenocorticală, cancer adrenal sau hiperplastie adrenală. Aceste niveluri ridicate nu sunt un diagnostic a unei anumite afecţiuni, de obicei indicând necesitatea efectuării altor teste pentru a depista cauza schimbărilor hormonale.

Alte informaţii:

Nivelurile DHEAS sunt, în mod normal, mari atât la nou-născuţii de sex masculin, cât şi feminin. Acestea încep să scadă imediat după naştere, apoi cresc când copilul ajunge la pubertate, ajungând astfel la nivelul maxim, urmând să scadă apoi odată cu vârsta. Pacienţii care îşi administrează suplimente de DHEA vor avea un nivel crescut de DHEAS în sânge.

Interferente cu medicamente:
Cresteri:
- clomifen, danazol, corticotropin.

Scaderi:
- dexametazona, prednison, alti glucocorticoizi, carbamazepin, testosteron.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu