Conversia progesteronului din ng/mL in nmol/L si invers
Ceva util pentru cine e interesat
http://www.endmemo.com/medical/unitconvert/Progesterone.php
[ ... ]
vineri, 16 noiembrie 2012
sâmbătă, 12 noiembrie 2011
O prostata sanatoasa asigura fertilitatea masculina
Prostata este o glanda accesorie a tractului genital masculin, ce contribuie prin secretiile sale la formarea lichidului seminal. Din cei 3,5 mL (cu limite intre 2-6 mL), care reprezinta volumul mediu de lichid ejaculat, doar 0,5 mL (aproximativ 15%) sint produsi de prostata, restul fiind generati, mai ales, de veziculele seminale.
Substantele secretate de prostata: zinc, citrat, poliamine, antigen specific prostatic (PSA), fosfataza acida prostatica, fibrinolizine etc. sint implicate in procesul de inseminare (prin lichefierea spermei, sustinerea viabilitatii si motilitatii spermatozoizilor) si asigura, probabil, un grad de protectie impotriva infectiilor bacteriene ale tractului genital masculin.
Din cele prezentate mai sus reise faptul ca prostata are un rol important in asigurarea fertilitatii barbatului (capacitatea de a procrea), dar nu este implicata in determinarea calitatii activitatii sexuale (a potentei). Interventiile chirurgicale practicate in hiperplazia prostatica benigna (HPB, adenomul de prostata), fie ca sint endoscopice (rezectie transuretrala) sau deschise (adenomectomie transvezicala), determina ejaculare retrograda (lichidul seminal este trimis in vezica urinara, in loc sa fie eliminat prin uretra la exterior) la un numar important de pacienti. Acestia constata, pe linga absenta emisiei normale de sperma, eliminarea unui prim jet de urina tulbure, imediat dupa actul sexual.
Este interesant de mentionat faptul ca, la un procent redus de cazuri, medicamentele alfa-blocante adrenergice, utilizate in terapia HPB, pot determina ejaculare retrograda. In toate aceste situatii, calitatea actului sexual (libido, erectie, orgasm) nu este semnificativ afectata, dar ejacularea retrograda determina infertilitate.
Cind este indicata operatia la prostata
In cazul adenomului de prostata tratamentul chirurgical, mai rar indicat in prezent, este recomandat pacientilor cu simptomatologie de intensitate medie sau severa, care nu s-a ameliorat sub tratament medical. Sau in cazul aparitiei unor complicatii ale adenomului de prostata: retentie cronica de urina, infectie urinara recidivanta, litiaza vezicala, diverticuli vezicali, insuficienta renala (cu anumite limite) si hematurie recidivanta (daca au fost excluse alte cauze si este refractara la tratament cu inhibitoarele de 5-alfa reductaza).
„Optiunile de baza ale tratamentului chirurgical sint interventiile minim invazive (endoscopice), reprezentate de rezectia (TURP) sau incizia (TUIP) transuretrala a prostatei, si operatia clasica („deschisa"), numita adenomectomie. "TURP este interventia de electie in majoritatea cazurilor (peste 90%) cu volum prostatic mai mic de 60-80 mL. Principalele avantaje ale interventiilor endoscopice sint riscul mai mic de singerare intra si postoperator si durata semnificativ mai mica de spitalizare. Exista insa o complicatie rara, dar grava, specifica acestui tip de interventie, numita sindrom TUR, care are la baza intrarea in cantitate mare a lichidului de lavaj (apa sterila) in circulatia generala. Adenomectomia - care presupune operatia clasica- este indicata in cazul adenoamelor mari (peste 80 mL) sau al celor care asociaza complicatii (calcul vezical mare, diverticul vezical) ce nu pot fi rezolvate endoscopic. Alte procedee terapeutice, cu indicatii restrinse utilizeaza energie laser (coagulare sau vaporizare transuretrala a tesutului adenomatos), ultrasonica, hipertermie cu microunde etc. In cazuri bine alese, rezultatele sint incurajatoare, dar este necesara evaluarea suplimentara a eficientei pe termen lung. Colaborarea dintre medicul de familie si specialistul urolog este foarte importanta in evaluarea initiala si urmarirea evolutiei pacientului. Stabilirea diagnosticului de certitudine si a conduitei terapeutice in HBP apartine medicului urolog, iar medicului de familie ii revine sarcina de a supraveghea evolutia sub tratamentul prescris.", arata conf. dr. Cristian Costache.
Atentie la medicamentele pe baza de plante
In pofida unei publicitati agresive, care a contribuit la popularitatea agentilor fitoterapeutici, mecanismul lor de actiune este necunoscut, iar efectele biologice sint incerte.
Majoritatea medicilor urologi sustine necesitatea unor studii suplimentare, care ar putea aduce suportul stiintific necesar utilizarii acestei categorii de medicamente. Tocmai de aceea subliniez ca nu este bine ca bolnavii care sufera de adenom de prostata sa ia medicamente a caror reclama au vazut-o la televizor, ci sa urmeze doar tratamentul recomandat de un specialist
Dr. Cristian Costache, medic urolog in cadrul Spitalului „C.I. Parhon Iasi:
[ ... ]
Substantele secretate de prostata: zinc, citrat, poliamine, antigen specific prostatic (PSA), fosfataza acida prostatica, fibrinolizine etc. sint implicate in procesul de inseminare (prin lichefierea spermei, sustinerea viabilitatii si motilitatii spermatozoizilor) si asigura, probabil, un grad de protectie impotriva infectiilor bacteriene ale tractului genital masculin.
Din cele prezentate mai sus reise faptul ca prostata are un rol important in asigurarea fertilitatii barbatului (capacitatea de a procrea), dar nu este implicata in determinarea calitatii activitatii sexuale (a potentei). Interventiile chirurgicale practicate in hiperplazia prostatica benigna (HPB, adenomul de prostata), fie ca sint endoscopice (rezectie transuretrala) sau deschise (adenomectomie transvezicala), determina ejaculare retrograda (lichidul seminal este trimis in vezica urinara, in loc sa fie eliminat prin uretra la exterior) la un numar important de pacienti. Acestia constata, pe linga absenta emisiei normale de sperma, eliminarea unui prim jet de urina tulbure, imediat dupa actul sexual.
Este interesant de mentionat faptul ca, la un procent redus de cazuri, medicamentele alfa-blocante adrenergice, utilizate in terapia HPB, pot determina ejaculare retrograda. In toate aceste situatii, calitatea actului sexual (libido, erectie, orgasm) nu este semnificativ afectata, dar ejacularea retrograda determina infertilitate.
Cind este indicata operatia la prostata
In cazul adenomului de prostata tratamentul chirurgical, mai rar indicat in prezent, este recomandat pacientilor cu simptomatologie de intensitate medie sau severa, care nu s-a ameliorat sub tratament medical. Sau in cazul aparitiei unor complicatii ale adenomului de prostata: retentie cronica de urina, infectie urinara recidivanta, litiaza vezicala, diverticuli vezicali, insuficienta renala (cu anumite limite) si hematurie recidivanta (daca au fost excluse alte cauze si este refractara la tratament cu inhibitoarele de 5-alfa reductaza).
„Optiunile de baza ale tratamentului chirurgical sint interventiile minim invazive (endoscopice), reprezentate de rezectia (TURP) sau incizia (TUIP) transuretrala a prostatei, si operatia clasica („deschisa"), numita adenomectomie. "TURP este interventia de electie in majoritatea cazurilor (peste 90%) cu volum prostatic mai mic de 60-80 mL. Principalele avantaje ale interventiilor endoscopice sint riscul mai mic de singerare intra si postoperator si durata semnificativ mai mica de spitalizare. Exista insa o complicatie rara, dar grava, specifica acestui tip de interventie, numita sindrom TUR, care are la baza intrarea in cantitate mare a lichidului de lavaj (apa sterila) in circulatia generala. Adenomectomia - care presupune operatia clasica- este indicata in cazul adenoamelor mari (peste 80 mL) sau al celor care asociaza complicatii (calcul vezical mare, diverticul vezical) ce nu pot fi rezolvate endoscopic. Alte procedee terapeutice, cu indicatii restrinse utilizeaza energie laser (coagulare sau vaporizare transuretrala a tesutului adenomatos), ultrasonica, hipertermie cu microunde etc. In cazuri bine alese, rezultatele sint incurajatoare, dar este necesara evaluarea suplimentara a eficientei pe termen lung. Colaborarea dintre medicul de familie si specialistul urolog este foarte importanta in evaluarea initiala si urmarirea evolutiei pacientului. Stabilirea diagnosticului de certitudine si a conduitei terapeutice in HBP apartine medicului urolog, iar medicului de familie ii revine sarcina de a supraveghea evolutia sub tratamentul prescris.", arata conf. dr. Cristian Costache.
Atentie la medicamentele pe baza de plante
In pofida unei publicitati agresive, care a contribuit la popularitatea agentilor fitoterapeutici, mecanismul lor de actiune este necunoscut, iar efectele biologice sint incerte.
Majoritatea medicilor urologi sustine necesitatea unor studii suplimentare, care ar putea aduce suportul stiintific necesar utilizarii acestei categorii de medicamente. Tocmai de aceea subliniez ca nu este bine ca bolnavii care sufera de adenom de prostata sa ia medicamente a caror reclama au vazut-o la televizor, ci sa urmeze doar tratamentul recomandat de un specialist
Dr. Cristian Costache, medic urolog in cadrul Spitalului „C.I. Parhon Iasi:
Tratamentul infertilitatii masculine prin acupunctura
Motivatie:
Infertilitatea este inabilitatea unui cuplu activ sexual, ce nu foloseste contraceptive, de a procrea (definitia OMS). Aproximativ 25% din cupluri nu ajung la sarcina in primul an - doar 15% dintre acestea solicita ajutor medical. Barbatii sunt responsabili de cca 50% din cazurile de infertilitate ale cuplurilor.
Factori implicati:
* numarul scazut de spermatozoizi - OLIGOSPERMIE
* motilitatea scazuta a acestora - ASTENOSPERMIE
* formele anormale - TERATOSPERMIA
Etiologie:
* Infertilitatea masculina:
o anomalii urogenitale congenitale sau dobandite
o infectii ale tractului urogenital (prostatite, epididimite)
o temperatura crescuta in scrot (varicocel)
o tulburari endocrine, metabolice sau imunologice
* Infertilitate masculina idiopatica: 60-75% din cazuri
Medicina Traditionala Chineza (MTC) vede fertilitatea ca fiind apanajul Esentei - Jing. Esenta este stocata in Rinichi ca si organ energetic. Tulburarile de fertilitate ale barbatului sunt de cele mai multe ori superpozabile unui deficit energetic al Rinichiului. Protocolul terapeutic include tonifierea Rinichiului, dispersia stazei Ficatului si tonifierea meridianelor Ren Mai si Chong Mai (Vas Conceptie si Vas Guvernor).
Material si metoda
In perioada Februarie 2006 - Martie 2007 am tratat in Cabinetul de Acupunctura un numar de 12 barbati cu infertilitate primara.
Varsta medie de 33,4 ani (25-38). Am exclus din lotul tratat pacientii cu varicocel de grad 2 sau 3, pe cei cu infectii cronice ale tractului urinar (prostatite)
Protocolul terapeutic a constat din 10-15 sedinte de acupunctura la interval de 2-3 zile. Fiecare pacient a facut o spermograma inainte de inceperea tratamentului si una de control la 10-14 zile dupa terminarea acestuia. Punctele folosite cu predilectie au fost selectionate de pe meridianele:
* Ficat (F3)
* Splina (Sp6, Sp8, Sp9)
* Stomac (St36)
* Vas Conceptie (VC4)
* Vas Guvernor (VG4)
* Vezica Urinara (Vu23, Vu52, Vu31, Vu32)
Acele au fost manipulate pana la obtinerea senzatiei deqi dupa care au fost lasate pe loc aproximativ 30 de minute
Rezultate Am obtinut imbunatatirea semnificativa a tutror parametrilor investigati:
* Numarul de spermatozoizi/ejaculat a crescut de 3-10 ori
* Numarul de spermatozoizi functionali a crescut de 2.5-3 ori
* Procentul de spermatozoizi mobili la o ora a crescut de 3-4 ori
Concluzii
Consideram rezultatele elocvente. Prezentul studiu trebuie continuat, eventual cu determinari hormonale, inainte si dupa tratament. Tratamentul acupunctic reprezinta alternativa reala in managementul sterilitatii idiopatice a barbatului (60-75%).
Autor: Dr. Dorin Claici, MD, PhD, Timisoara, Romania
Ejacularea retrograda
Ejacularea retrograda este situatia in care sperma, in loc sa fie expulzata in exterior prin meatul uretral, reflueaza si ajunge in vezica urinara.
In mod normal, sfincterul (muschi circular) inchide colul vezicii, impiedicand patrunderea spermei in vezica, astfel incat sperma este trimisa in uretra, unde presiunea este mai mica. In ejacularea retrograda insa, colul vezicii nu poate retine sperma in interiorul portiunii prostatice a uretrei, permitand spermei sa ajunga in vezica urinara si diminuand astfel cantitatea de sperma ejaculata.
Pacientii cu ejaculare retrograda pot avea orgasm, desi cantitatea de sperma ejaculata in exterior este diminuata, sau in unele cazuri, chiar absenta. Aceasta disfunctie sexuala masculina poate fi o cauza de infertilitate, dar nu este periculoasa in sine.
Cauze
Ejacularea retrograda poate fi cauzata de numerosi factori:
- diabetul - ejacularea retrograda este deseori o complicatie a diabetului, care afecteaza sfincterul colului vezical
- interventiile chirurgicale ce afecteaza colul vezical sau nervii care controleaza acest muschi
Ejacularea retrograda poate fi o complicatie a procedurilor chirurgicale precum: prostatectomie (ablatia prostatei) clasica sau prostatectomie transuretrala (ablatia prostatei sub control endoscopic).
- interventiile chirurgicale sub control endoscopic asupra colului vezical
- chirurgia in tratamentul cancerului testicular, de colon sau rectal
- afectiuni neurologice
- unele medicamente pot afecta functia nervoasa ce controleaza muschii implicati in ejaculare: antidepresive triciclice (amitriptilina, clorpromazina, tioridazina) si medicamentele utilizate in tratamentul hipertensiunii arteriale (guanetidina, rezerpina)
- leziunile maduvei spinarii
In tratamentul afectiunilor prostatei, sunt preferate tot mai mult formele de chirurgie putin agresive (cum ar fi electrovaporizarea transuretrala), pentru a reduce riscul de ejaculare retrograda. Desi aceste proceduri sunt responsabile pentru un numar redus de cazuri de ejaculare retrograda, ele nu sunt indicate la toti pacientii.
De asemenea, controlarea glicemiei la diabetici poate preveni ejacularea retrograda.
Diagnostic si tratament
Diagnosticul ejacularii retrograde este stabilit de medicul urolog, pe baza istoricului medical, chirurgical si medicamentos al pacientului. Un examen fizic complet, analiza spermei si a urinei (dupa ejaculare) sunt necesare.
Diagnosticul este confirmat de prezenta unui numar mare de spermatozoizi in proba de urina.
Ejacularea retrograda de origine medicamentoasa este usor de tratat prin inlocuirea medicamentului. In schimb, ejacularea retrograda cauzata de leziuni ale muschilor sau nervilor poate fi permanenta. Doar 40% din leziuni raspund la tratament.
Majoritatea barbatilor nu necesita tratament. Aproximativ o treime din pacientii cu ejaculare retrograda cauzata de leziuni musculare sau nervoase observa o ameliorare dupa terapia cu medicamente ce intaresc tonusul sfincterului colului vezical (pseudoefedrina, fenilefrina, clorfeniramina sau imipramina). Totusi, aceste medicamente cresc tensiunea arteriala si frecventa cardiaca, nefiind indicate pacientilor cu HTA sau afectiuni cardiace.
Daca ejacularea retrograda este rezultatul leziunilor severe ale nervilor sau muschilor colului vezical, restaurarea unei ejaculari normale este imposibila, iar pacientul este steril.
Tratamentul infertilitatii consta in recoltarea spermatozoizilor din urina si utilizarea lor in metodele de reproducere asistata, fie prin inseminare intrauterina, fie prin fertilizare in vitro sau prin injectii intra-citoplasmatice (injectarea unui spermatozoid in ovul).
sursa :www.paginamedicala.ro
vineri, 12 martie 2010
Fibromul uterin
Cauza exacta a fibroamelor este necunoscuta. Ele apar cand celulele cresc peste masura in stratul muscular al uterului.
Odata ce fibromul se dezvolta, estrogenii si progesteronul par a influenta cresterea acestuia. La o femeie cantitatea cea mai mare din acesti hormoni se secreta in timpul sarcinii. Dupa menopauza, cand scade cantitatea de hormoni secretata, de obicei fibroamele se micsoreaza sau dispar.
Estrogenul joaca un rol major in dezvoltarea fibroamelor deoarece acestea:
- tind sa creasca mai mult cand organismul feminin produce mai mult estrogen (in timpul sarcinii)
- de obicei se micsoreaza cand este secretat mai putin estrogen (dupa menopauza).
Progesteronul pare sa stimuleze cresterea fibroamelor, chiar in absenta estrogenilor.
Simptomatologia se poate dezvolta incet in cativa ani sau rapid in cateva luni. Majoritatea pacientelor cu fibrom uterin prezinta simptome usoare sau sunt asimptomatice si nu vor avea nevoie niciodata de tratament.
Pentru unele paciente, simptomatologia fibromului devine o problema. In unele cazuri, primul semn poate fi dificultatea aparitiei unei sarcini.
Simptomele si problemele cauzate de fibromul uterin sunt:
- sangerari menstruale anormale; pana la 30% din paciente prezinta schimbari ale ciclului menstrual, de exemplu:
- cicluri menstruale prelungite care pot cauza aparitia anemiei
- dismenoree
- sangerari inainte sau dupa menstruatie
- sangerari intre menstre
- durere sau presiune pelvina, de exemplu:
- durere in abdomen, pelvis sau partea inferioara a spatelui
- durere la contact sexual
- distensie si presiune abdominala
- probleme urinare, de exemplu:
- mictiuni frecvente
- incontinenta urinara
- blocaj renal aparut dupa blocaj ureteral (rar)
- alte simptome:
- dificultate tranzit intestinal
- infertilitate – uneori, fibromul face dificila aparitia unei sarcini
- probleme in timpul sarcinii, cum ar fi dezlipire de placenta si travaliu prematur
- avort spontan.
Factori de risc
Factorii care cresc riscul de dezvoltare al unui fibrom uterin sunt:
- varsta: cu inaintarea in varsta, femeile au predispozitie mai mare pentru fibrom uterin, in special din decadele trei–patru pana la menopauza (in jurul varstei de 50 de ani); pana la varsta de 50 de ani, 80% din femei prezinta fibroame uterine; dupa menopauza, de obicei fibroamele se micsoreaza
- cazuri de fibrom uterin in familie: prezenta fibromului la una din membrele familiei creste riscul de aparitie al acestuia
- etnia: femeile din rasa neagra au predispozitie mai mare fata de cele caucaziene
- obezitate.
Investigatii
Medicul specialist poate suspecta prezenta unui fibrom uterin pe baza:
- rezultatelor unui examen ginecologic
- istoricului simptomelor si al ciclurilor menstruale.
Va fi necesara probabil o ecografie pelvina sau histerosonograma pentru a confirma prezenta unuia sau mai multor fibroame uterine. Histerosonograma se realizeaza prin umplerea uterului cu o solutie sterila salina in timpul unei ecografii transvaginale.
Daca menstruatia este abundenta se va face numaratoarea de hematii pentru a verifica prezenta unei anemii.
Laparoscopia se poate folosi pentru a confirma si localiza fibroamele de pe peretele extern uterin inainte de a fi extirpate (miomectomie).
In cazul durerii severe, sangerarilor sau presiunii pelvine, in cazul avorturilor spontane repetate sau dificultatii in a ramane insarcinata, se vor face teste aditionale pentru cautarea altor cauze posibile pentru simptomele pacientei.
Vor fi necesare teste aditionale pentru simptome specifice, cum ar fi probleme urinare sau de tranzit intestinal, pentru diagnosticul pozitiv al afectiunii si dezvoltarea unui plan de tratament.
Tratament
Medicatia poate fi folosita pentru a usura problemele fibromului uterin. Scopurile tratamentului medicamentos sunt:
- ameliorarea durerii severe sau a altor simptome determinate de fibrom uterin
- corectarea anemiei determinata de sangerari masive
- micsorarea fibromului inainte de extirparea chirurgicala (miomectomie) sau extirparea chirurgicala a uterului (histerectomie)
- evitarea histerectomiei.
Cand tratamentul este oprit, simptomele de obicei reapar.
Urmatoarele medicamente sunt folosite pentru sangerare menstruala masiva, anemie sau dureri menstruale (ele nu micsoreaza in marime fibromul):
- antiinflamatoarele nesteroidiene: reduc crampele menstruale si sangerarile menstruale la multe femei; totusi, nu exista o evidenta a reducerii durerii sau sangerarilor cauzate de fibroame
- contraceptive orale: micsoreaza sangerarea menstruala si durerea in timp ce previne si sarcina (oricum, ele nu micsoreaza marimea fibromului, dar nici nu o cresc)
- suplimentele de fier, disponibile fara reteta: sunt o parte importanta in corectarea anemiei cauzate de pierderea sangvina datorata fibromului.
Urmatoarele medicamente sunt folosite pentru a micsora fibroamele inainte de tratamentul chirurgical si de a ameliora temporar simptomele: analogi de hormoni eliberatori de gonadotropina (GnRH), aduc organismul intr-o stare asemanatoare menopauzei, care ajuta la micsorarea uterului si fibromului. Terapia poate fi folosita cateva luni deoarece slabeste rezistenta osului si poate cauza simptome neplacute care apar in timpul menopauzei. Dupa ce terapia a fost intrerupta, fibromul se dezvolta la loc.
Ciclurile menstruale dureroase (dismenoree) sunt cele mai frecvente simptome ale fibromului uterin.
Cauza durerii provocate de fibrom nu este cunoscuta. Contractiile menstruale puternice pot fi o incercare de a expulza fibromul din uter. Pentru usurarea durerilor menstruale se pot incerca urmatoarele:
- aplicarea de caldura pe abdomenul inferior folosind o perna electrica, o sticla cu apa calda sau o baie calda; caldura imbunatateste fluxul sangvin si poate ameliora durerea pelvina
- pacienta intinsa in pat cu o perna asezata sub genunchi, aceasta pozitie ameliorand durerea
- pacienta intinsa pe o parte cu genunchii la piept, usurand contrapresiunea
- folosirea unor tampoane igienice in locul celor obisnuite
- exercitii fizice, care vor imbunatati fluxul sangvin si vor scadea durerea.
Pentru ameliorarea durerii se pot administra unele medicamente:
- antiinflamatoarele nesteroidiene, cum ar fi ibuprofenul (Advil, Motrin) sau naproxenul (Aleve), reduc crampele menstruale si durerea prin scaderea nivelului de prostaglandine din uter; nivelurile crescute de prostaglandine au fost gasite in sangele menstrual la femei cu menstruatii dureroase
- daca antiinflamatoarele nesteroidiene nu reduc durerea, se va incerca acetaminofen, de exemplu Tylenol sau Panadol
- administrarea dozei recomandate de antialgic, cand apare disconfortul sau cu o zi inainte de inceperea ciclului
- administrarea medicamentului pe perioada de timp cat ar dura simptomele daca medicamentul nu ar fi luat.
Exista unele precautii ce trebuie urmate:
- citirea cu atentie si urmarea indicatiilor scrise pe cutia medicamentului
- administrarea fara excese a dozei maxime recomandate
- nu se vor lua medicamentele la care au existat reactii alergice
- pacientele sfatuite sa evite anumite medicamente, trebuie sa consulte medicul
- in prezenta unei posibile sarcini, trebuie consultat medicul inaintea administrarii oricarui medicament
- nu se va administra aspirina celor mai tinere de 20 de ani, cu exceptia prescrierii de catre medic
- evitarea alcoolului in cazul folosirii unei doze mari de acetaminofen.
http://www.sfatulmedicului.ro/
Inhibina B
Inhibinele sunt hormoni polipeptidici heterodimerici care suprima selectiv secretia hipofizara de hormon foliculo-stimulant (FSH) si exercita actiuni paracrine locale asupra gonadelor. Formele finale ale moleculelor de inhibine au o greutate moleculara de aproximativ 32-36 kD si sunt alcatuite din 2 lanturi distincte α si β unite prin punti disulfidice.
Inhibina B este produsa de celulele Sertoli testiculare la barbati si de catre celulele granuloasei foliculului ovarian la femei. Principala functie a acestui hormon consta in reglarea gametogenezei printr-un mecanism de feed-back negativ exercitat asupra productiei de FSH. Numeroase studii atesta utilitatea determinarii de inhibina B ca marker endocrin pentru monitorizarea functiei gonadale la ambele sexe
La fetite, nivelul de inhibina B creste odata cu progresia pubertatii, determinarea sa fiind utila in stabilirea maturitatii gonadale precum si in diagnosticul pubertatii precoce.
Dupa atingerea varstei reproductive, concentratiile de inhibina B variaza in raport cu fazele ciclului menstrual. Nivelele sunt maxime la mijlocul fazei foliculare cu un varf in momentul ovulatiei, dupa care se reduc la valorile bazale in cursul fazei luteale.
In perioada postmenopauza concentratiile de inhibina B diminua la <5> 45 pg/mL
Femeile cu niveluri foarte reduse de inhibina B (<20 ng/L) prezinta cel mai adesea un raspuns ovarian foarte slab, astfel ca acestea trebuie sa fie consiliate pentru a opta catre donarea de ovocite sau adoptie Pe de alta parte, in cursul fertilizarii in vitro este important sa se aleaga nivelul corect de stimulare ovariana. Stimularea insuficienta poate conduce la un raspuns slab iar stimularea excesiva la sindromul de hiperstimulare ovariana. Nivelurile de inhibina B pot depista sindromul de hiperstimulare ovariana si pot fi utile in controlarea acestei conditii periculoase In tumorile granuloasei se inregistreaza valori foarte crescute ale inhibinei B, fiind un test util atat pentru diagnostic cat si pentru detectarea recurentelor tumorale. La copiii mici de sex masculin nivelurile de inhibina B sunt relativ crescute, dupa care diminua treptat la grupa de varsta 6-10 ani. In perioada copilariei, concentratiile serice bazale de inhibina B constituie un indicator direct al prezentei si functionalitatii tesutului testicular si pot fi aplicate in diagnosticul pacientilor cu criptorhidrie si ambiguitate genitala. La barbati, inhibina B constituie un marker direct al functei celulelor Sertoli si al spermatogenezei. S-a constatat ca nivelurile serice de inhibina B se coreleaza cu volumul testicular si densitatea spermei. Astfel, barbatii cu o productie de sperma absenta sau neglijabila prezinta valori foarte scazute de inhibina B. Determinarea combinata de FSH si inhibina B reprezinta un indicator mai bun al spermatogenezei decat testarea izolata a acestora
Valori de referinta
Barbati 120-400 ng/L
Femei
- ziua 1-2 a ciclului menstrual: 15-70 ng/L
- ziua 3-5 a ciclului menstrual: 45-120 ng/L
- faza foliculara tarzie: 30-90 ng/L
- ovulatie: 80-200 ng/L
- faza luteala: <50 ng/L
- postmenopauza/ovariectomie: <10 ng/L.
Intervalul optim de efectuare a testului: zilele 3-5 ale ciclului menstrual.
In ziua a 3-a ciclului menstrual o valoare > 45 ng/L indica o rezerva ovariana normala.
La barbati, o valoare <60 ng/mL indica o disfunctie testiculara cu afectarea spermatogenezei (de exemplu, sindrom Kalmann, sindrom Klinefelter)
http://www.synevo.ro/
joi, 11 martie 2010
Supravietuirea dupa cancerul de ovar depinde de varsta primului ciclu
Supravietuirea dupa un cancer de ovar depinde de varsta la care s-a instalat menarha si numarul de cicluri ovulatorii, sustin cercetatorii americani de la Centrul pentru controlul si prevenirea bolilor (CDC).
Asfel, activitatea hormonala din timpul vietii unei femei are un rol important asupra prognosticului cancerului ovarian, sugereaza datele studiului publicat in revista Cancer Epidemiology, Biomarkers & Prevention.
Rezultatele unor studii anterioare sustineau ca au risc scazut pentru a face cancer de ovar femeile care au mai putine cicluri ovulatorii, mai multi copii, care folosesc contraceptive orale, care au avut histerectomie sau ligatura trompelor. in schimb existau putine date asupra influentei acestor factori la pacientele deja diagnosticate cu cancer.
"Cancerul de ovar este a cincea cauza de mortalitate la femei. Este mai grav decat orice alt cancer din sfera ginecologica", spun cercetatorii.
Dr. Robbins si colaboratorii sai au facut o analiza longitudinala a cazurilor a 410 femei, cu varsta intre 20-54 de ani, cuprinse in studiul Cancer and Steroid Hormone (CASH), desfasurat intre 1980-1982.
Dupa 17 ani, 221 dintre femei murisera, iar supravietuirea la 15 ani fusese de 48%. Femeile care au avut multe cicluri ovulatorii au avut o supravietuire mai mica. Cercetatorii sustin ca numarul ciclurilor ovulatorii din viata unei femei este influentat de folosirea anticonceptionalelor orale, sarcina si alaptarea, acesti factori intrerupand temporar ovulatia si reducand numarul de cicluri ovulatorii.
In plus, femeile la care menarha se instaleaza de timpuriu au un prognostic prost de supravietuire dupa un cancer ovarian. Astfel, pacientele care au avut primul ciclu ianinte de varsta de 12 ani au o supravietuire mai scazuta decat cele care au avut menarha la 14 ani.
"Avem astfel dovada ca un numar mare de cicluri ovulatorii joaca un rol important atat in aparitia cancerului de ovar cat si in scaderea supravieturii dupa diagnsoticul cu aceasta boala", a concluzionat dr. Robbins.
Sursa NewsIn
SHBG (Hormonul de sex legat de globulina)
Sex hormone-binding globulin (SHBG) se efectueaza pentru a masura concentratia de SHBG din sange. SHGB este o proteina secretata de ficat care se leaga de testosteron, dihidrotestosteron si estradiol, pe care le transporta in sange intr-o forma inactiva.
Cantitatea de SHBG din sange este influentata de varsta si sex. Orice schimbare in nivelul de SHBG poate influenta cantitatea de testosteron care poate fi folosita de testuturi.
In mod normal, aproximativ 40% pana la 60% din cantitatea totala de testosteron se leaga de SHBG. SHBG este un test mult mai precis decat un test pentru masurarea cantitatii totale de testosteron deoarece acesta din urma nu distinge intre testosteron liber si testosteron legat.
Acest test se efectueaza pentru a evalua statusul hormonal al unui pacient. In cazul barbatilor, se efectueaza pentru a diagnostica o deficienta in producerea de testosteron. In cazul femeilor, testul SHBG urmareste diagnosticarea producerii in exces de testosteron.
La barbati, SHBG poate ajuta in identificarea cauzelor infertilitatii, disfunctiilor erectile, in special daca rezultatele testosteronului total nu sunt concludente.
La femei, testosteronul este secretat de ovare si glandele suprarenale. Chiar si o crestere infima in producerea de testosteron poate cauza un dezechilibu hormonal manifestandu-se prin simptome ca infetilitate, acnee sau hirsutism.
Daca nivelul de SHBG este mai ridicat decat prognozat, in organism exista mai putin testosteron liber pentru testuturi decat indica rezultatele testosteronului total. Daca nivelul este mai mic, in organism exista mai mult testosteron liber, ne-legat de SHBG.
Un nivel crescut de SHBG poate fi asociat cu afectini hepatice, hipertiroidism, anorexie.
Un nivel scazut de SHBG este asociat cu obezitatea, hipotiroidismul si sindromul Cushing.
Concentratia de SHBG este de regula mai mare la copii de ambele sexe. Dupa pubertate, nivelul de SHBG incepe sa scada mai rapid la barbati decat la femei. Nivelul ramane insa stabil la adulti, iar apoi incepe sa creasca la barbati odata cu varsta, perioada cand nivelul de testosteron total incepe sa scada.
http://www.i-medic.ro/
DHEA-S (Dehydroepiandrosterone sulfate)
Dehydroepiandrosterone sulfate (DHEAS) are un caracter hermafrodit, fiind un hormon de tip masculin present în sângele atât al bărbaţilor cât şi al femeilor. Are rolul de a dezvolta caracteristicile sexuale masculine, de ordin secundar, la vârsta pubertăţii şi poate fi sintetizat de organism în androgini mai puternici, precum testosteronul şi androstenedione, sau poate fi transformat în esterogen, hormon feminin.
DHEAS este produs de cortextul suprarenal (adrenal), stratul extern al glandelor suprarenale, iar în cantităţi mici fiind generaţi de ovare sau testicule. Secreţia de DHEAS este controlată de ACTH şi de alte elemente ale glandei pituitare.
Deoarece DHEAS este produs în principal de glandele endocrine, este folosit ca un marker endocrin pentru tumorile suprarenale, cancer şi hyperplasia (nivel crescut de DHEAS). În timp ce nivelurile crescute pot să nu fie observat la adulţii bărbaţi, ele pot duce la amenoree şi simptome vizibile de virilizare. Aceste schimbări variază ca intensitate şi pot include:
* Voce îngroşată
* Hirsutism
* Caderea părului ereditară (la bărbaţi)
* Acnee
* Mărirea mărului lui Adam
Ce indică:
Testul DHEAS nu se efectuează în mod uzual, ci doar doar dacă pacientul prezintă simptome care necesită efectuarea acestuia. DHEAS, testosteronul şi alte tipuri de androgini sunt folosiţi pentru a evalua activitatea endocrină şi pentru a diferenţia procesul de secreţie determinat de glandele endocrine faţă de cele ale ovarelor şi testiculelor. DHEAS are rol în diagnosticarea tumorilor adrenocorticale, cancerul glandelor endocrine şi hyperplasia endocrină.
Testul DHEAS se poate realiza împreună cu examinările pentru FSH, LH, prolactină, estradiolului şi testosteronului în diagnosticarea sindromului polichistic ovarian (PCOS) şi a cauzelor care duc la infertilitate, amenorea şi hirsutism.
Când se efectuează:
Testul se recomandă, împreună cu alte examinări hormonale, atunci când este suspectat un exces de DHEAS şi/sau când medicul doreşte o evaluare a funcţionalităţii glandelor endocrine. Mai poate fi efectuat atunci când o pacientă prezintă simptome de hirsutism, alopecia, amenorea, infertilitate, acnee, dezvoltare a musculaturii dar micşorarea sânilor.
Ce înseamnă rezultatele:
Un nivel scăzut al DHEAS poate fi cauza unor disfuncţii adrenale sau a hipopituitarismului - afecţiune care cauzează scăderea nivelurilor hormonilor pituitari care reglează producerea şi secreţia hormonilor adrenali.
Un nivel ridicat al DHEAS poate indica o tumoare adrenocorticală, cancer adrenal sau hiperplastie adrenală. Aceste niveluri ridicate nu sunt un diagnostic a unei anumite afecţiuni, de obicei indicând necesitatea efectuării altor teste pentru a depista cauza schimbărilor hormonale.
Alte informaţii:
Nivelurile DHEAS sunt, în mod normal, mari atât la nou-născuţii de sex masculin, cât şi feminin. Acestea încep să scadă imediat după naştere, apoi cresc când copilul ajunge la pubertate, ajungând astfel la nivelul maxim, urmând să scadă apoi odată cu vârsta. Pacienţii care îşi administrează suplimente de DHEA vor avea un nivel crescut de DHEAS în sânge.
Interferente cu medicamente:
Cresteri:
- clomifen, danazol, corticotropin.
Scaderi:
- dexametazona, prednison, alti glucocorticoizi, carbamazepin, testosteron.
Menarha, primul ciclu menstrual
Menarha reprezinta primul ciclu menstrual al unei adolescente. Prima menstruatie survine de obicei dupa cativa ani in care se produce cresterea parului pubian, dezvoltarea sanilor si are loc un proces de crestere rapida numit si "saltul de crestere". Menarha isi face aparitia de obicei intre 11 si 14 ani. Primele cicluri menstruale sunt de obicei usoare si impredictibile.
In timpul primilor doi ani de la aparitia primei mentruatii, durata tipica a unui ciclu menstrual la adolescente poate varia intre 21 si 42 de zile. La o pondere de 2 din 3 adolescente ciclurile menstruale se normalizeaza si devin regulate in primii doi ani de la aparitia primei menstruatii. Menstruatiile abundente si lungi sunt cat se poate de comune in anii adolescentei.
Explicatia acestui fapt este aceea ca sistemul hormonal (endocrin) este imatur si se afla inca in procesul de dezvoltare, astfel incat nivelele plasmatice de progesteron nu sunt intotdeauna destul de ridicate in timpul ciclurilor menstruale astfel incat sa poata stimula deteriorarea epiteliului uterin (endometrul), astfel producandu-se menstruatia.
In conditiile in care producerea endometrului a avut loc pe o perioada mai mare de timp decat in mod obisnuit, menstruatiile care urmeaza sunt abundente. Acest tip de sangerare puternica se amelioreaza de obicei de la sine, fara a necesita instituirea unui tratament medical. Cu toate acestea, medicul trebuie contactat in cazul oricarei sangerari care dureaza mai mult de 7 zile sau in conditiile in care ciclul menstrual dureaza mai putin de 21 de zile sau mai mult de 42 de zile.
Tampoanele se fixeaza in interiorul vaginului si reprezinta alegerea optima atunci cand adolescentele inoata sau efectueaza alte activitati fizice. Absorbantele prezinta pe una din cele doua fete benzi adezive cu care se fixeaza de lenjeria intima. Tampoanele si absorbantele trebuie schimbate in mod regulat. Faptul ca o fata este la menstruatie nu o va impiedica in efectuarea activitatilor zilnice obisnuite si nimeni nu va putea sti de starea ei fiziologica.
Daca apar crampe in timpul menstruatiei, acestea pot fi ameliorate prin efectuarea de exercitii fizice, aplicarea de comprese calde, o baie fierbinte si utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene , cum ar fi ibuprofen, ketoprofen sau naproxen. Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene pot duce la disparitia completa a crampelor (in cazul adolescentelor cu varsta de pana in 20 ani, nu se recomanda utilizarea aspirinei, intrucat aceasta creste riscul aparitei sindromului Reye, o boala care afecteaza creierul si ficatul). Daca aceste tratamente nu sunt eficiente, trebuie consultat medicul in legatura cu utilizarea medicamentelor eliberate pe baza prescriptiei medicale.
http://www.sfatulmedicului.ro/
Ciclul menstrual normal
Ciclul menstrual reprezinta o serie de schimbari prin care trece corpul unei femei pentru a o pregati pe aceasta pentru o posibila sarcina. In fiecare luna pe peretele intern al uterului se formeaza de novo un epiteliu cu o anumita grosime (endometru), pregatind astfel uterul pentru nidarea (fixarea) unui ovul fecundat. Cand ovulul nu este fecundat si sarcina nu se produce, acest epiteliu uterin este distrus. Astfel se produce fenomenul de sangerare lunara numita menstruatie, prezenta la femei o data pe luna incepand din perioada adolescentei si pana la menopauza, in jurul varstei de 50 de ani.
Durata ciclului menstrual poate fi masurata prin notarea cu 1 a primei zile de sangerare si numararea zilelor pana la urmatoarea mentruatie. Desi durata normala a ciclului menstrual este de 28 de zile, numai un procent de 15% dintre femei au un astfel de ciclu. Durata ciclului menstrual al unei adolescente tinde sa fie mare (chiar si pana la 42 de zile), micsorandu-se pe parcursul a cativa ani.
CELE TREI FAZE ALE CICLULUI MENSTRUAL
Menstruatia
In prima zi a ciclului menstrual, epiteliul ce captuseste la interior uterul (endometrul) incepe sa se desprinda de pe peretele uterin. Acest moment este marcat de inceputul sangerarilor vaginale (menstruatia). Durata normala a menstruatiei este de 2 pana la 7 zile.
Majoritatea cantitatii de sange se pierde in primele 3 zile ale menstruatiei. Tot in aceasta perioada femeile pot avea crampe la nivelul pelvisului, picioarelor si spatelui. Crampele pot fi moderate sau severe. Ele au ca mecanism fiziopatogenic contractiile uterine, care contribuie la desprinderea endometrului. In general, toate simptomele premestruale resimtite de femei vor disparea in aceste prime zile ale ciclului menstrual.
Faza foliculara
In timpul fazei foliculare, un folicul ovarian (formatiune care este raspunzatoare de producerea ovulelor) se dezvolta pentru ca ulterior (in faza luteala) sa se rupa si sa elibereze ovulul. De obicei, cu fiecare ciclu este eliberat un singur ovul. Acest proces poate avea o durata mai scurta sau mai lunga si joaca rolul cel mai important in determinarea duratei ciclului menstrual.Totodata, in timpul acestei faze incepe sa se dezvolte un nou endometru, cu scopul de a pregati uterul pentru o eventuala sarcina.
Ultimele zile ale fazei foliculare impreuna cu ziua ovulatiei reprezinta fereastra fertila. In aceasta perioada exista probabilitatea cea mai mare ca o femeie sa ramana insarcinata daca intretine raporturi sexuale fara a utiliza mijloace de contraceptie.
In intervalul de varsta cuprins intre 25 si 35 de ani, in majoritatea cazurilor ciclurile menstruale sunt regulate, avand in general o durata cuprinsa intre 21 si 35 de zile. In jurul varstei de 40 pana la 42 de ani, ciclurile menstruale tind sa se scurteze si sa fie foarte neregulate. Aceasta perioada este apoi urmata de 8 pana la 10 ani de cicluri cu durata mare, mai putin predictibile, pana la instalarea menopauzei.
Faza luteala
Aceasta faza debuteaza cu ziua ovulatiei, in care ovulul este eliberat de la nivelul folicului ovarian. Acest fenomen poate avea loc in orice moment incepand cu ziua a 7-a si pana in ziua a 22-a a ciclului menstrual normal. In timpul ovulatiei femeile pot prezenta pentru o perioada de timp mai mica de 24 de ore macule (pete) rosii pe piele si pot avea dureri sau o senzatie de disconfort la nivel pelvin. Aceste semne ale ovulatiei sunt normale.
Sarcina incepe daca ovulul este fecundat de catre un spermatozoid si se implanteaza (nideaza) la nivelul endometrului. Astfel, sarcina dateaza din ziua 1 a acestui ciclu. Pe de alta parte, daca ovulul nu este fecundat sau nu se implanteaza, endometrul incepe sa se deterioreze. Dupa anii adolescentei si inainte de atingerea varstei din preajma menopauzei, cam pe la 40 de ani, faza luteala este foarte predictibila. In mod normal durata acestei faze este intre 13 si 15 zile, din ziua ovulatiei si pana in prima zi a sangerarilor menstruale, cand ciclul este reluat.
Aceasta perioada de 2 saptamani se mai numeste si perioada premenstruala. Majoritatea femeilor au simptome premenstruale pe parcursul intregii faze luteale sau pe perioade de timp mai scurte. Astfel, femeile se pot simti tensionate, nervoase sau emotive, de asemenea, pot creste in greutate datorita retinerilor de apa si se pot simti balonate sau pot avea dureri la nivelul sanilor sau acnee. Cu o zi sau mai multe inainte de menstruatie, femeile pot incepe sa aiba dureri (crampe) la nivelul abdomenului, spatelui sau picioarelor.
Este normal ca femeile sa aiba mai putina energie in tot acest timp.Unele femei au de asemenea simptome precum cefalee (durere de cap), diaree sau constipatie, greata, ameteala sau se poate intampla chiar sa lesine. In momentul in care simptomele premenstruale afecteaza in mod considerabil viata de zi cu zi a unei femei, se spune ca aceasta sufera de sindromul premenstrual.
Trebuie mentionat faptul ca "normalul" in ceea ce priveste ciclul menstrual se incadreaza intr-un interval cu limite foarte laxe. Ciclurile neregulate sau lungi sunt considerate a fi normale la adolescente si la femeile in jurul varstei de 40 de ani. In cazul adolescentelor, se asteapta ca duratele ciclurilor menstruale sa se egalizeze cu timpul si acestea sa devina regulate. In cazul femeilor care se apropie de varsta menopauzei, se asteapta ca ciclurile menstruale sa devina din ce in ce mai lungi, pentru ca ulterior sa dispara.
Daca o persoana de sex feminin care nu este nici adolescenta si nu are nici varsta peste 40 de ani experimenteaza cicluri menstruale cu durata mai mica de 21 de zile sau mai mare de 35 de zile, acesta ar putea fi un indiciu al unei afectiuni subiacente.
Orice schimbare majora in tiparele lunare ale ciclurilor menstruale sau in gradul de sangerare care afecteaza viata de zi cu zi a persoanei respective necesita efectuarea unui control de specialitate.
Aceasta schimbare consta in aparita a 3 sau 4 menstruatii repetate care au urmatoarele caracteristici:
- dureaza mai mult de 7 zile.
- sunt foarte abundente. In cazul in care se elimina cheaguri mari de sange sau se consuma un tampon pe ora timp de 8 ore, sangerarea este considerata a fi masiva.
Alte simptome care necesita adresarea la medic sunt:
- existenta sangerarilor intre menstruatii
- orice durere pelvina neasociata cu sangerarile menstruale si care dureaza mai mult de o zi.
http://www.sfatulmedicului.ro/
[ ... ]
Durata ciclului menstrual poate fi masurata prin notarea cu 1 a primei zile de sangerare si numararea zilelor pana la urmatoarea mentruatie. Desi durata normala a ciclului menstrual este de 28 de zile, numai un procent de 15% dintre femei au un astfel de ciclu. Durata ciclului menstrual al unei adolescente tinde sa fie mare (chiar si pana la 42 de zile), micsorandu-se pe parcursul a cativa ani.
CELE TREI FAZE ALE CICLULUI MENSTRUAL
Menstruatia
In prima zi a ciclului menstrual, epiteliul ce captuseste la interior uterul (endometrul) incepe sa se desprinda de pe peretele uterin. Acest moment este marcat de inceputul sangerarilor vaginale (menstruatia). Durata normala a menstruatiei este de 2 pana la 7 zile.
Majoritatea cantitatii de sange se pierde in primele 3 zile ale menstruatiei. Tot in aceasta perioada femeile pot avea crampe la nivelul pelvisului, picioarelor si spatelui. Crampele pot fi moderate sau severe. Ele au ca mecanism fiziopatogenic contractiile uterine, care contribuie la desprinderea endometrului. In general, toate simptomele premestruale resimtite de femei vor disparea in aceste prime zile ale ciclului menstrual.
Faza foliculara
In timpul fazei foliculare, un folicul ovarian (formatiune care este raspunzatoare de producerea ovulelor) se dezvolta pentru ca ulterior (in faza luteala) sa se rupa si sa elibereze ovulul. De obicei, cu fiecare ciclu este eliberat un singur ovul. Acest proces poate avea o durata mai scurta sau mai lunga si joaca rolul cel mai important in determinarea duratei ciclului menstrual.Totodata, in timpul acestei faze incepe sa se dezvolte un nou endometru, cu scopul de a pregati uterul pentru o eventuala sarcina.
Ultimele zile ale fazei foliculare impreuna cu ziua ovulatiei reprezinta fereastra fertila. In aceasta perioada exista probabilitatea cea mai mare ca o femeie sa ramana insarcinata daca intretine raporturi sexuale fara a utiliza mijloace de contraceptie.
In intervalul de varsta cuprins intre 25 si 35 de ani, in majoritatea cazurilor ciclurile menstruale sunt regulate, avand in general o durata cuprinsa intre 21 si 35 de zile. In jurul varstei de 40 pana la 42 de ani, ciclurile menstruale tind sa se scurteze si sa fie foarte neregulate. Aceasta perioada este apoi urmata de 8 pana la 10 ani de cicluri cu durata mare, mai putin predictibile, pana la instalarea menopauzei.
Faza luteala
Aceasta faza debuteaza cu ziua ovulatiei, in care ovulul este eliberat de la nivelul folicului ovarian. Acest fenomen poate avea loc in orice moment incepand cu ziua a 7-a si pana in ziua a 22-a a ciclului menstrual normal. In timpul ovulatiei femeile pot prezenta pentru o perioada de timp mai mica de 24 de ore macule (pete) rosii pe piele si pot avea dureri sau o senzatie de disconfort la nivel pelvin. Aceste semne ale ovulatiei sunt normale.
Sarcina incepe daca ovulul este fecundat de catre un spermatozoid si se implanteaza (nideaza) la nivelul endometrului. Astfel, sarcina dateaza din ziua 1 a acestui ciclu. Pe de alta parte, daca ovulul nu este fecundat sau nu se implanteaza, endometrul incepe sa se deterioreze. Dupa anii adolescentei si inainte de atingerea varstei din preajma menopauzei, cam pe la 40 de ani, faza luteala este foarte predictibila. In mod normal durata acestei faze este intre 13 si 15 zile, din ziua ovulatiei si pana in prima zi a sangerarilor menstruale, cand ciclul este reluat.
Aceasta perioada de 2 saptamani se mai numeste si perioada premenstruala. Majoritatea femeilor au simptome premenstruale pe parcursul intregii faze luteale sau pe perioade de timp mai scurte. Astfel, femeile se pot simti tensionate, nervoase sau emotive, de asemenea, pot creste in greutate datorita retinerilor de apa si se pot simti balonate sau pot avea dureri la nivelul sanilor sau acnee. Cu o zi sau mai multe inainte de menstruatie, femeile pot incepe sa aiba dureri (crampe) la nivelul abdomenului, spatelui sau picioarelor.
Este normal ca femeile sa aiba mai putina energie in tot acest timp.Unele femei au de asemenea simptome precum cefalee (durere de cap), diaree sau constipatie, greata, ameteala sau se poate intampla chiar sa lesine. In momentul in care simptomele premenstruale afecteaza in mod considerabil viata de zi cu zi a unei femei, se spune ca aceasta sufera de sindromul premenstrual.
Trebuie mentionat faptul ca "normalul" in ceea ce priveste ciclul menstrual se incadreaza intr-un interval cu limite foarte laxe. Ciclurile neregulate sau lungi sunt considerate a fi normale la adolescente si la femeile in jurul varstei de 40 de ani. In cazul adolescentelor, se asteapta ca duratele ciclurilor menstruale sa se egalizeze cu timpul si acestea sa devina regulate. In cazul femeilor care se apropie de varsta menopauzei, se asteapta ca ciclurile menstruale sa devina din ce in ce mai lungi, pentru ca ulterior sa dispara.
Daca o persoana de sex feminin care nu este nici adolescenta si nu are nici varsta peste 40 de ani experimenteaza cicluri menstruale cu durata mai mica de 21 de zile sau mai mare de 35 de zile, acesta ar putea fi un indiciu al unei afectiuni subiacente.
Orice schimbare majora in tiparele lunare ale ciclurilor menstruale sau in gradul de sangerare care afecteaza viata de zi cu zi a persoanei respective necesita efectuarea unui control de specialitate.
Aceasta schimbare consta in aparita a 3 sau 4 menstruatii repetate care au urmatoarele caracteristici:
- dureaza mai mult de 7 zile.
- sunt foarte abundente. In cazul in care se elimina cheaguri mari de sange sau se consuma un tampon pe ora timp de 8 ore, sangerarea este considerata a fi masiva.
Alte simptome care necesita adresarea la medic sunt:
- existenta sangerarilor intre menstruatii
- orice durere pelvina neasociata cu sangerarile menstruale si care dureaza mai mult de o zi.
http://www.sfatulmedicului.ro/
Sindroamele ciclului menstrual
Sindromul premenstrual
Sindromul premenstrual, cunoscut inca din antichitate, este un ansamblu de tulburari functionale care apar cu 5-6 zile inainte de menstruatie si dispar in prima zi a menstruatiei sau dupa terminarea acesteia. Factorii favorizanti sunt: varsta (intre 18-35 de ani), sedentarismul, inflamatii pelvine si factori psihici: emotii puternice, conflicte conjugale sau familiale etc. Etiologia este inca incomplet cunoscuta, existand diferite teorii: insuficienta progesteronica, hipersecretie hormonala in hipotalamus si adenohipofiza sau teoria alergica.
Simptomele pot fi grupate astfel:
- mamare: cresterea in volum a sanilor, dureri mamare spontane si accentuate de atingere sau de miscarea bratelor; la palpare se pot simti noduli fara adenopatie axilara;
- abdomino-pelvine: balonare, senzatie de greutate in pelvis, dureri difuze cu iradiere lombara, vezicala si rectala, accentuate de efort si ortostatism
- neuro-psihice: iritabilitate, anxietate sau depresie, insomnie sau somnolenta, migrene, melancolie, astenie etc.
La acestea se adauga simptome neuro-vegetative de intensitate diferita si care pot determina tulburari la diverse organe:
- aparat cardiovascular: dureri precordiale, palpitatii, extrasistole, edeme
- aparat digestiv: greturi, varsaturi, dischinezie biliara, pusee hemoroidale
- tulburari urinare: polachiurie, disurie, durere vezicala
- tulburari respiratorii (crize de astm, laringita),
- manifestari cutanate:acnee, seboree, herpes, prurit anal sau vulvar
- manifestari alergice: prurit, urticarie, rinita alergica, edem Quincke, crize astmatice.
Tratamentul sindromului premenstrual poate cuprinde: dieta hiposodata, diuretice, tratament hormonal (contraceptive orale combinate sau progestative de sinteza), antihistaminice (antialergice), sedative si psihoterapie.
Sindromul intermenstrual
Sindromul intermenstrual este o criza dureroasa de intensitate si durata variabila insotita de o metroragie redusa, care apare la jumatatea ciclului menstrual, fiind determinat de procesul ovulatiei: ruptura exploziva a unui folicul ovarian supradestins cu eliberarea ovulului si a unei mici hemoragii. Apare la femei tinere, varsta medie de aparitie fiind de 30 ani. Durerile pelvine pot fi acute, de cateva ore sau surde, durand 1-2 zile. Metroragia urmeaza durerii si poate fi sub forma de secretie vaginala sangvinolenta, cateva picaturi de sange de culoare inchisa sau ca durata si cantitate asemanatoare menstruatiei. Uneori se pot asocia si alte simptome: greturi, varsaturi, cefalee, vertij, agitatie, palpitatii, tensiuni mamare etc. Aceste simptome sunt explicate atat prin iritatia peritoneala provocata de eliminarea in peritoneu a unei mici cantitati de sange cat si prin congestia si imbibitia apoasa determinata de estrogeni. De asemenea existenta unor leziuni asociate precum: infectii genitale, tumori benigne (fibromul uterin, polipii cervicali), endometrioza, retroversia uterina pot favoriza aparitia sindromului intermenstrual.
Tratamentul in formele cu simptomatologie discreta se rezuma la repaus fizic; in formele medii se recomanda antialgice, sedative si mai rar este necesara inhibarea ovulatiei prin administrarea estro-progestativelor de sinteza. Se vor trata de asemenea leziunile inflamatorii, tumorile si endometrioza.
Dismenoreea
Dismenoreea este ansamblul de fenomene locale si generale din timpul menstruatiei, manifestate in principal prin durere pelvina si lombara. Dismenoreea poate fi primara – cand se instaleaza la pubertate si este de obicei functionala, si secundara – cand se instaleaza mai tarziu, in cursul vietii femeii (25-30 ani), avand frecvent o cauza organica. Etiologia dismenoreei primare este inca incomplet cunoscuta, fiind implicata si o hiperproductie de prostaglandine alaturi de factori neuro-psihici si neuro-vegetativi; in dismenoreea secundara este prezenta frecvent o patologie organica: fibromul uterin, polip cervical, stenoza cervicala, chist ovarian, retroversie uterina, endometrioza, inflamatie pelvina cronica etc.
Tratamentul simptomatic, care are ca scop reducerea durerii si disconfortului, consta in administrarea de: antiinflamatoare, antialgice, antispastice. Instituirea unei terapii cu progestative de sinteza sau estro-progestative poate diminua sau inlatura dismenoreea. In dismenoreea secundara, tratamentul trebuie sa fie etiologic: extirparea tumorilor, tratamentul infectiilor, inflamatiilor, endometriozei etc. In plus, psihoterapia, masurile igienice (exercitii fizice regulate, activitati in aer liber, evitarea fumatului, alcoolului, alimentatia sanatoasa, evitarea sedentarismului) si administrarea de calciu si vitamine amelioreaza circulatia la nivel pelvin si ajuta la reducerea dismenoreei.
Tratamentul tulburarilor menstruale se face in functie de etiologie si variaza de la repaus si masuri igieno-dietetice, tratament hormonal, antiinfectios si pana la tratament chirurgical.
Formele usoare de dismenoree, sindrom premenstrual si intermenstrual ca si amenoreea sau oligomenoreea de cauza nervoasa pot necesita doar repaus fizic si emotional, modificarea regimului de viata, cu includerea exercitiilor fizice regulate, petrecerea timpului in aer liber, corectarea alimentatiei, mentinerea unei greutati corporale normale, renuntarea la fumat, alcool, un regim de somn corespunzator etc.
Tratamentul cu preparate hormonale este utilizat in cazul in care cauza tulburarii menstruale este o afectare a mecanismelor hormonale responsabile de functionarea normala a ciclurilor menstruale. Afectiunile inflamatorii si infectioase beneficiaza de tratament etiologic.
Chiuretajul cavitatii uterine poate fi necesar atat ca tratament hemostatic, pentru oprirea hemoragiilor abundente cat si in scop diagnostic, permitand recoltarea de produs patologic pentru biopsie. Tratamentul chirurgical este necesar pentru extirparea unor tumori, corectarea unor malformatii sau indepartarea unor aderente (sinechii).
http://www.sfatulmedicului.ro/
[ ... ]
Sindromul premenstrual, cunoscut inca din antichitate, este un ansamblu de tulburari functionale care apar cu 5-6 zile inainte de menstruatie si dispar in prima zi a menstruatiei sau dupa terminarea acesteia. Factorii favorizanti sunt: varsta (intre 18-35 de ani), sedentarismul, inflamatii pelvine si factori psihici: emotii puternice, conflicte conjugale sau familiale etc. Etiologia este inca incomplet cunoscuta, existand diferite teorii: insuficienta progesteronica, hipersecretie hormonala in hipotalamus si adenohipofiza sau teoria alergica.
Simptomele pot fi grupate astfel:
- mamare: cresterea in volum a sanilor, dureri mamare spontane si accentuate de atingere sau de miscarea bratelor; la palpare se pot simti noduli fara adenopatie axilara;
- abdomino-pelvine: balonare, senzatie de greutate in pelvis, dureri difuze cu iradiere lombara, vezicala si rectala, accentuate de efort si ortostatism
- neuro-psihice: iritabilitate, anxietate sau depresie, insomnie sau somnolenta, migrene, melancolie, astenie etc.
La acestea se adauga simptome neuro-vegetative de intensitate diferita si care pot determina tulburari la diverse organe:
- aparat cardiovascular: dureri precordiale, palpitatii, extrasistole, edeme
- aparat digestiv: greturi, varsaturi, dischinezie biliara, pusee hemoroidale
- tulburari urinare: polachiurie, disurie, durere vezicala
- tulburari respiratorii (crize de astm, laringita),
- manifestari cutanate:acnee, seboree, herpes, prurit anal sau vulvar
- manifestari alergice: prurit, urticarie, rinita alergica, edem Quincke, crize astmatice.
Tratamentul sindromului premenstrual poate cuprinde: dieta hiposodata, diuretice, tratament hormonal (contraceptive orale combinate sau progestative de sinteza), antihistaminice (antialergice), sedative si psihoterapie.
Sindromul intermenstrual
Sindromul intermenstrual este o criza dureroasa de intensitate si durata variabila insotita de o metroragie redusa, care apare la jumatatea ciclului menstrual, fiind determinat de procesul ovulatiei: ruptura exploziva a unui folicul ovarian supradestins cu eliberarea ovulului si a unei mici hemoragii. Apare la femei tinere, varsta medie de aparitie fiind de 30 ani. Durerile pelvine pot fi acute, de cateva ore sau surde, durand 1-2 zile. Metroragia urmeaza durerii si poate fi sub forma de secretie vaginala sangvinolenta, cateva picaturi de sange de culoare inchisa sau ca durata si cantitate asemanatoare menstruatiei. Uneori se pot asocia si alte simptome: greturi, varsaturi, cefalee, vertij, agitatie, palpitatii, tensiuni mamare etc. Aceste simptome sunt explicate atat prin iritatia peritoneala provocata de eliminarea in peritoneu a unei mici cantitati de sange cat si prin congestia si imbibitia apoasa determinata de estrogeni. De asemenea existenta unor leziuni asociate precum: infectii genitale, tumori benigne (fibromul uterin, polipii cervicali), endometrioza, retroversia uterina pot favoriza aparitia sindromului intermenstrual.
Tratamentul in formele cu simptomatologie discreta se rezuma la repaus fizic; in formele medii se recomanda antialgice, sedative si mai rar este necesara inhibarea ovulatiei prin administrarea estro-progestativelor de sinteza. Se vor trata de asemenea leziunile inflamatorii, tumorile si endometrioza.
Dismenoreea
Dismenoreea este ansamblul de fenomene locale si generale din timpul menstruatiei, manifestate in principal prin durere pelvina si lombara. Dismenoreea poate fi primara – cand se instaleaza la pubertate si este de obicei functionala, si secundara – cand se instaleaza mai tarziu, in cursul vietii femeii (25-30 ani), avand frecvent o cauza organica. Etiologia dismenoreei primare este inca incomplet cunoscuta, fiind implicata si o hiperproductie de prostaglandine alaturi de factori neuro-psihici si neuro-vegetativi; in dismenoreea secundara este prezenta frecvent o patologie organica: fibromul uterin, polip cervical, stenoza cervicala, chist ovarian, retroversie uterina, endometrioza, inflamatie pelvina cronica etc.
Tratamentul simptomatic, care are ca scop reducerea durerii si disconfortului, consta in administrarea de: antiinflamatoare, antialgice, antispastice. Instituirea unei terapii cu progestative de sinteza sau estro-progestative poate diminua sau inlatura dismenoreea. In dismenoreea secundara, tratamentul trebuie sa fie etiologic: extirparea tumorilor, tratamentul infectiilor, inflamatiilor, endometriozei etc. In plus, psihoterapia, masurile igienice (exercitii fizice regulate, activitati in aer liber, evitarea fumatului, alcoolului, alimentatia sanatoasa, evitarea sedentarismului) si administrarea de calciu si vitamine amelioreaza circulatia la nivel pelvin si ajuta la reducerea dismenoreei.
Tratamentul tulburarilor menstruale se face in functie de etiologie si variaza de la repaus si masuri igieno-dietetice, tratament hormonal, antiinfectios si pana la tratament chirurgical.
Formele usoare de dismenoree, sindrom premenstrual si intermenstrual ca si amenoreea sau oligomenoreea de cauza nervoasa pot necesita doar repaus fizic si emotional, modificarea regimului de viata, cu includerea exercitiilor fizice regulate, petrecerea timpului in aer liber, corectarea alimentatiei, mentinerea unei greutati corporale normale, renuntarea la fumat, alcool, un regim de somn corespunzator etc.
Tratamentul cu preparate hormonale este utilizat in cazul in care cauza tulburarii menstruale este o afectare a mecanismelor hormonale responsabile de functionarea normala a ciclurilor menstruale. Afectiunile inflamatorii si infectioase beneficiaza de tratament etiologic.
Chiuretajul cavitatii uterine poate fi necesar atat ca tratament hemostatic, pentru oprirea hemoragiilor abundente cat si in scop diagnostic, permitand recoltarea de produs patologic pentru biopsie. Tratamentul chirurgical este necesar pentru extirparea unor tumori, corectarea unor malformatii sau indepartarea unor aderente (sinechii).
http://www.sfatulmedicului.ro/
Tulburarile ciclului menstrual
Menstruatia
Menstruatia este hemoragia uterina periodica, care are loc incepand de la pubertate cand apare menarha – prima menstruatie si pana la menopauza. Menstruatia apare in absenta sarcinii, ca rezultat al necrozei si descuamarii stratului intern al uterului (endometrul), strat care, sub actiunea stimularii hormonale, creste periodic pregatindu-se pentru o eventuala sarcina. Daca fecundatia si/sau nidatia nu se produc, are loc o prabusire a secretiei de estrogeni si progesteron, ceea ce declanseaza ischemia si necroza endometrului, care se elimina sub forma unei hemoragii.
Durata medie a sangerarii menstruale este de 3-5 zile iar cantitatea de sange pierduta in timpul menstruatiei variaza intre 5-100 ml, cu o medie de 25-35 ml. Ciclul menstrual (perioada de timp dintre prima zi a unei sangerari menstruale si ziua precedenta a urmatoarei sangerari menstruale) variaza fiziologic intre 25-35 zile, cu medie de 28 de zile. Desi exista variatii mari in privinta lungimii ciclului si a sangerarii menstruale, fiecare femeie normala tinde sa aiba propriul sau ritm foarte constant, care prezinta modificari doar la inceputul vietii sexuale si cu ocazia nasterilor.
La pubertate, in primii doi ani dupa instalarea menstruatiei, datorita imaturitatii functionale a hipotalamusului activitatea ciclica a ovarelor, hipofizei si receptorilor endometrului este incompleta, ceea ce poate determina aparitia unor cicluri menstruale anovulatorii care pot fi mai lungi de 35 de zile si in care ovulatia este absenta. De asemenea in premenopauza, ovarele devin din ce in ce mai putin sensibile la stimularea hormonala, menstruatia instalandu-se la intervale mai mici de 28 de zile, ciclurile fiind mai frecvent anovulatorii.
De obicei sangele menstrual este fluid, necoagulabil, dar in 50% din cazuri prezinta mici cheaguri din cauza unui defect de fibrinoliza la nivelul endometrului. Sangele menstrual este un amestec de sange arterial cu sange venos, continand: hematii normale, hemolizate, uneori aglutinate, leucocite, celule endometriale necrozate, celule vaginale descuamate, secretii ale glandelor cervicale si vulvare care-i dau mirosul fad caracteristic, alaturi de produsi de degradare aparuti sub actiunea florei vaginale cat si substante minerale (cobalt, magneziu, fier, clor).
Felul tulburarilor menstruale
Tulburari ale ciclului menstrual prin deficit:
-oligomenoree sau spaniomenoree: scaderea frecventei menstruatiilor, cu cicluri de peste 35 de zile (intarzieri ale aparitiei menstruatiei)
-amenoree: absenta sangerarii menstruale
-hipomenoree: diminuarea cantitativa a fluxului menstrual; reprezinta de obicei o etapa evolutiva care preceda oligomenoreea si amenoreea, in special cele de cauze uterine.
Tulburari ale ciclului menstrual prin exces:
-polimenoree: cresterea frecventei menstruatiilor, cu scaderea duratei ciclurilor sub 21 de zile.
-hipermenoree: cresterea cantitativa a fluxului menstrual
-menoragie: este cresterea duratei sangerarii peste 8 zile.
Tot in cadrul tulburarilor in exces pot fi incadrate si:
-hemoragiile uterine disfunctionale: sunt tulburari prin exces ale menstruatiei, fara cauze organice decelabile si aparute in cadrul ciclurilor anovulatorii (cand ovulatia este absenta)
-metroragiile: hemoragii de cauza locala uterina, aparute in afara perioadei de menstruatie.
Sindroame asociate ciclului menstrual:
-sindromul premenstrual
-sindromul intermenstrual
-dismenoree.
TULBURARI PRIN DEFICIT
Hipomenoreea
Hipomenoreea este diminuarea cantitativa a fluxului menstrual si este de obicei o etapa evolutiva care preceda oligomenoreea si amenoreea, in special cand acestea sunt de cauza uterina.
Hipomenoreea poate fi:
- primara: cand fluxul menstrual este redus incepand de la primele menstruatii, fiind determinata de o hipoplazie uterina (uter mic) sau de insuficienta ovariana (secretia hormonala a ovarului este scazuta)
- secundara: cand femeia a avut menstruatii normale si la un moment dat fluxul menstrual scade cantitativ; poate apare dupa avort, dupa nastere sau in conditii de stres
Oligomenoreea si amenoreea
Oligomenoreea sau spaniomenoreea, reprezinta scaderea frecventei menstruatiilor, cu cresterea consecutiva a lungimii ciclurilor peste 35 de zile (sau altfel spus menstruatia intarzie). Etiologia, diagnosticul si tratamentul oligomenoreei sunt similare cu cele ale amenoreei secundare.
Amenoreea este absenta sangerarii menstruale si poate fi:
- primara: cand menarha (prima menstruatie din viata femeii) nu apare pana la varsta de 16 ani, fiind intarziata si cresterea si aparitia caracterelor sexuale secundare (pilozitate axilara, pubiana, glande mamare); daca cresterea este corespunzatoare si sunt prezente caracterele sexuale secundare atunci se considera amenoree primara daca menarha nu apare pana la varsta de 18 ani
- secundara: cand menstruatia a fost prezenta dar a incetat de un interval de timp echivalent cu lungimea a trei cicluri (3 luni).
Amenoreea este considerata fiziologica (normala) in urmatoarele situatii: in copilarie pana la varsta de 12-14 ani cand apare menarha, la pubertate dupa instalarea menarhei o amenoree de 2-6 luni este normala, in timpul sarcinii, alaptarii si la menopauza.
Din punct de vedere practic, este mai utila clasificarea amenoreei in functie de etiologie in:
- amenoree uterina: cand cauza este la nivelul organului de executie (uterul)
- amenoree ovariana: cand cauza este la nivelul organului de transmisie (ovarul)
- amenoree neuro-hipotalamo–hipofizara: cand cauza este la nivelul centrului de comanda (hipotalamus, hipofiza, sistem nervos)
- amenoree endocrina extragonadica, determinata de boli ale altor glande endocrine decat ovarele sau hipofiza
- amenoree de cauze generale.
Amenoreea trebuie diferentiata in primul rand de criptomenoree sau falsa amenoree, cand procesul de descuamare endometriala are loc dar sangele menstrual nu se poate elimina, datorita unor obstructii vaginale, cervicale sau vulvare, sangele acumulandu-se fie in uter (hematometrie), vagin (hematocolpos) sau peritoneu (hemoperitoneu).
Amenoreea uterina
Cauze:
- malformatii congenitale cu absenta uterului, a cavitatii uterine sau doar a endometrului, hipoplazia uterina (uter mic), extirparea chirurgicala a uterului; aici poate fi incadrat si sindromul de feminizare testiculara (46 XY) in care desi persoana respectiva are caractere feminine, genetic este barbat si organele genitale interne sunt de tip masculin
- sinechia uterina – care reprezinta coalescenta (alipirea) peretilor uterini, care poate apare dupa infectii de tipul tuberculoza genitala schistosomiaza, gonoree etc. si dupa chiuretajul cavitatii uterine dupa nastere sau avort
- metroza de receptivitate: cand uterul nu mai raspunde la stimularea hormonilor ovarieni.
Caracteristic amenoreei de cauza uterina este lipsa de raspuns la administrarea de progestageni (menstruatia nu apare nici dupa administrarea de preparate hormonale).
Amenoreea ovariana
Sunt determinate de o insuficienta a secretiei hormonilor sexuali de catre ovar si se caracterizeaza prin aparitia menstruatiei la administrarea exogena de preparate hormonale.
Cauze:
- conditii fiziologice: inainte de pubertate, dupa menopauza, dupa nastere si dupa avort, cand secretia hormonala ovariana este scazuta
- disgenezii sau agenezii gonadale: sunt anomalii congenitale caracterizate prin lipsa sau formarea incompleta a ovarelor (sindrom Turner)
- hipoplazia ovariana, care poate fi congenitala sau dobandita: menopauza precoce sau indusa, estro-progestativi in doze mici si prelungite, dupa radioterapie
- distrofii ovariene: ovarul polichistic
- tumori ovariene endocrine, care secreta fie estrogeni fie androgeni
- asinergia hipofizo-ovariana: sindromul ovarului nefunctional si sindromul ovarelor rezistente la gonadotrofine; in acest caz ovarele sunt de aspect normal dar nu raspund la stimulare hormonala sau raspund doar la doze foarte mari.
Amenoreea neuro-hipotalamo-hipofizara
Se caracterizeaza prin hormoni gonadotropi scazuti in sange si urina (FSH, LH) si cu raspuns pozitiv la administrate de LRH sau clomifen.
Aceste forme de amenoree sunt consecinta unei anomalii morfo-functionale a hipofizei sau neurohipotalamuslui, izolat sau de cele mai multe ori asociate si dependente unele de altele.
Cauze hipofizare:
-insuficienta hipofizara
- sindromul Sheenan, determinat de necroza hipofizei ca urmare a unei hemoragii masive in timpul nasterii
- tumori hipofizare, cel mai frecvent prolactinoame.
Amenoreea neuro-hipotalamica are o etiologie polimorfa si complexa:
- oligofrenie, epilepsie, depresie, anorexia
- tulburari psihoafective, stres, socuri emotive
- dupa administrarea unor medicamente: clorpromazina, rezerpina, fenotiazinele, administrarea prelungita de estro-progestative.
Amenoreea endocrina extragonadica
Este amenoreea care apare in afectarea unor glande endocrine, altele decat hipofiza sau ovarul:
- boli tiroidiene: hipertiroidism, hipotiroidism
- boli ale corticosuprarenalei: sindrom Cushing, hiperplazie congenitala de corticosuprarenala, tumori suprarenale, Boala Addison.
Amenoreea de cauze generale
Este amenoreea asociata unor cauze generale:
- boli metabolice: subnutritie, diabet zaharat, obezitate, hemocromatoza
- origine nervoasa: schimbarea modului de viata sau a climei, emotii puternice negative sau chiar pozitive (soc psihic), anorexie mintala.
Oligomenoreea sau amenoreea de origine nervoasa este relativ frecventa; daca stresul a actionat o perioada scurta de timp si n-a fost puternic, revenirea ciclului menstrual la normal se face spontan. Uneori stresul poate antrena si o secretie de prolactina, in acest caz amenoreea asociindu-e si cu galactoree.
TULBURARI PRIN EXCES
Polimenoreea
ste scaderea duratei ciclurilor menstruale sub 21 de zile si ea poate fi determinata de:
- cauze ovariene: congestie ovariana din anexite, inflamatii pelviene, endometrioza ovariana etc.
- dereglarea sistemului ovare-gonadostat.
Menoragia si hipermenoreea
Hipermenoreea reprezinta o menstruatie cu un flux foarte abundent si este de obicei asociata cu menoragia - cresterea duratei sangerarii (peste 8 zile).
Cauze:
- cauze uterine, tumori (fibrom, polipi), hiperplazie de endometru, descuamare neregulata a endometrului ca urmare a unei tulburari functionale ovariene
- cauze generale care afecteaza coagularea sangelui: tulburari cantitative sau calitative ale trombocitelor, ale factorilor coagularii.
Hemoragiile uterine disfunctionale
Sub acest nume se inteleg toate hemoragiile ginecologice, care depasesc limitele fiziologice sau care apar in afara perioadei de menstruatiei si nu sunt produse de o leziune organica decelabila. Asadar aceste hemoragii disfunctionale pot apare sub forma de menoragii sau metroragii. Ele sunt expresia alterarii mecanismelor fiziologice care stau la baza ciclului menstrual: dezvoltarea endometrului, ovulatia, declansarea si oprirea menstruatiei. Apar frecvent in cadrul ciclurilor anovulatorii.
Metroragiile
Metroragia este sangerarea aparuta in afara perioadei de menstruatie.
Cauze:
- avortul, sarcina ectopica
- modificari de pozitie a uterului (retroversia fixa) care pot determina sangerare prin fenomene inflamatorii locale
- leziuni provocate de contact sexual sau de corpi straini intrauterini: dispozitive intra-uterine contraceptive, manevre endouterine, corpi straini introdusi accidental sau in scop erotic
- inflamatii acute sau cronice: metrite, anexite, salpingite, cervicite cronice, infectii post-partum si post-abortum, tuberculoza genitala etc.
- tumori benigne ulcerate (fibrom, adenomiom, polipoza uterina) sau maligne (cancer de corp sau col uterin).
Tratarea tulburarilor menstruale
Indiferent ca este vorba despre tulburari prin exces sau deficit al menstruatiei, ca e vorba despre sindroame asociate menstruatiei sau despre metroragii, este necesara stabilirea cauzelor ce au determinat aceste tulburari.
In acest scop, se incepe prin stabilirea unui diagnostic clinic prin:
- anamneza atenta, care trebuie sa releve circumstantele aparitiei sangerarii, caracterele sangerarii (durata, culoare, abundenta), sarcini, nasteri, avorturi anterioare, afectiuni ginecologice in trecut, interventii obstetricale in antecedente sau alte afectiuni generale
- examen clinic general: care poate releva si alte semne clinice determinate de o perturbare a secretiei hormonale sau semne ale altor afectiuni care pot influenta si functiile organelor sexuale (hipotiroidism, hipertiroidism)
- examen clinic al aparatului genital: cuprinde inspectia organelor genitale externe, tuseul vaginal si/sau rectal cat si examenul cu valve.
In functie de datele obtinute astfel, medicul poate selecta care sunt investigatiile paraclinice necesare in continuare:
- examen cito-bacteriologic al secretiei vaginale
- test Babes-Papanicolau
- ecografie endovaginala
- colposcopia, histeroscopia, histerosalpingografia
- biopsia
- testari hormonale
- examenul urinei
- examene hematologice in vederea diagnosticului unei boli generale.
http://www.sfatulmedicului.ro/
[ ... ]
Menstruatia este hemoragia uterina periodica, care are loc incepand de la pubertate cand apare menarha – prima menstruatie si pana la menopauza. Menstruatia apare in absenta sarcinii, ca rezultat al necrozei si descuamarii stratului intern al uterului (endometrul), strat care, sub actiunea stimularii hormonale, creste periodic pregatindu-se pentru o eventuala sarcina. Daca fecundatia si/sau nidatia nu se produc, are loc o prabusire a secretiei de estrogeni si progesteron, ceea ce declanseaza ischemia si necroza endometrului, care se elimina sub forma unei hemoragii.
Durata medie a sangerarii menstruale este de 3-5 zile iar cantitatea de sange pierduta in timpul menstruatiei variaza intre 5-100 ml, cu o medie de 25-35 ml. Ciclul menstrual (perioada de timp dintre prima zi a unei sangerari menstruale si ziua precedenta a urmatoarei sangerari menstruale) variaza fiziologic intre 25-35 zile, cu medie de 28 de zile. Desi exista variatii mari in privinta lungimii ciclului si a sangerarii menstruale, fiecare femeie normala tinde sa aiba propriul sau ritm foarte constant, care prezinta modificari doar la inceputul vietii sexuale si cu ocazia nasterilor.
La pubertate, in primii doi ani dupa instalarea menstruatiei, datorita imaturitatii functionale a hipotalamusului activitatea ciclica a ovarelor, hipofizei si receptorilor endometrului este incompleta, ceea ce poate determina aparitia unor cicluri menstruale anovulatorii care pot fi mai lungi de 35 de zile si in care ovulatia este absenta. De asemenea in premenopauza, ovarele devin din ce in ce mai putin sensibile la stimularea hormonala, menstruatia instalandu-se la intervale mai mici de 28 de zile, ciclurile fiind mai frecvent anovulatorii.
De obicei sangele menstrual este fluid, necoagulabil, dar in 50% din cazuri prezinta mici cheaguri din cauza unui defect de fibrinoliza la nivelul endometrului. Sangele menstrual este un amestec de sange arterial cu sange venos, continand: hematii normale, hemolizate, uneori aglutinate, leucocite, celule endometriale necrozate, celule vaginale descuamate, secretii ale glandelor cervicale si vulvare care-i dau mirosul fad caracteristic, alaturi de produsi de degradare aparuti sub actiunea florei vaginale cat si substante minerale (cobalt, magneziu, fier, clor).
Felul tulburarilor menstruale
Tulburari ale ciclului menstrual prin deficit:
-oligomenoree sau spaniomenoree: scaderea frecventei menstruatiilor, cu cicluri de peste 35 de zile (intarzieri ale aparitiei menstruatiei)
-amenoree: absenta sangerarii menstruale
-hipomenoree: diminuarea cantitativa a fluxului menstrual; reprezinta de obicei o etapa evolutiva care preceda oligomenoreea si amenoreea, in special cele de cauze uterine.
Tulburari ale ciclului menstrual prin exces:
-polimenoree: cresterea frecventei menstruatiilor, cu scaderea duratei ciclurilor sub 21 de zile.
-hipermenoree: cresterea cantitativa a fluxului menstrual
-menoragie: este cresterea duratei sangerarii peste 8 zile.
Tot in cadrul tulburarilor in exces pot fi incadrate si:
-hemoragiile uterine disfunctionale: sunt tulburari prin exces ale menstruatiei, fara cauze organice decelabile si aparute in cadrul ciclurilor anovulatorii (cand ovulatia este absenta)
-metroragiile: hemoragii de cauza locala uterina, aparute in afara perioadei de menstruatie.
Sindroame asociate ciclului menstrual:
-sindromul premenstrual
-sindromul intermenstrual
-dismenoree.
TULBURARI PRIN DEFICIT
Hipomenoreea
Hipomenoreea este diminuarea cantitativa a fluxului menstrual si este de obicei o etapa evolutiva care preceda oligomenoreea si amenoreea, in special cand acestea sunt de cauza uterina.
Hipomenoreea poate fi:
- primara: cand fluxul menstrual este redus incepand de la primele menstruatii, fiind determinata de o hipoplazie uterina (uter mic) sau de insuficienta ovariana (secretia hormonala a ovarului este scazuta)
- secundara: cand femeia a avut menstruatii normale si la un moment dat fluxul menstrual scade cantitativ; poate apare dupa avort, dupa nastere sau in conditii de stres
Oligomenoreea si amenoreea
Oligomenoreea sau spaniomenoreea, reprezinta scaderea frecventei menstruatiilor, cu cresterea consecutiva a lungimii ciclurilor peste 35 de zile (sau altfel spus menstruatia intarzie). Etiologia, diagnosticul si tratamentul oligomenoreei sunt similare cu cele ale amenoreei secundare.
Amenoreea este absenta sangerarii menstruale si poate fi:
- primara: cand menarha (prima menstruatie din viata femeii) nu apare pana la varsta de 16 ani, fiind intarziata si cresterea si aparitia caracterelor sexuale secundare (pilozitate axilara, pubiana, glande mamare); daca cresterea este corespunzatoare si sunt prezente caracterele sexuale secundare atunci se considera amenoree primara daca menarha nu apare pana la varsta de 18 ani
- secundara: cand menstruatia a fost prezenta dar a incetat de un interval de timp echivalent cu lungimea a trei cicluri (3 luni).
Amenoreea este considerata fiziologica (normala) in urmatoarele situatii: in copilarie pana la varsta de 12-14 ani cand apare menarha, la pubertate dupa instalarea menarhei o amenoree de 2-6 luni este normala, in timpul sarcinii, alaptarii si la menopauza.
Din punct de vedere practic, este mai utila clasificarea amenoreei in functie de etiologie in:
- amenoree uterina: cand cauza este la nivelul organului de executie (uterul)
- amenoree ovariana: cand cauza este la nivelul organului de transmisie (ovarul)
- amenoree neuro-hipotalamo–hipofizara: cand cauza este la nivelul centrului de comanda (hipotalamus, hipofiza, sistem nervos)
- amenoree endocrina extragonadica, determinata de boli ale altor glande endocrine decat ovarele sau hipofiza
- amenoree de cauze generale.
Amenoreea trebuie diferentiata in primul rand de criptomenoree sau falsa amenoree, cand procesul de descuamare endometriala are loc dar sangele menstrual nu se poate elimina, datorita unor obstructii vaginale, cervicale sau vulvare, sangele acumulandu-se fie in uter (hematometrie), vagin (hematocolpos) sau peritoneu (hemoperitoneu).
Amenoreea uterina
Cauze:
- malformatii congenitale cu absenta uterului, a cavitatii uterine sau doar a endometrului, hipoplazia uterina (uter mic), extirparea chirurgicala a uterului; aici poate fi incadrat si sindromul de feminizare testiculara (46 XY) in care desi persoana respectiva are caractere feminine, genetic este barbat si organele genitale interne sunt de tip masculin
- sinechia uterina – care reprezinta coalescenta (alipirea) peretilor uterini, care poate apare dupa infectii de tipul tuberculoza genitala schistosomiaza, gonoree etc. si dupa chiuretajul cavitatii uterine dupa nastere sau avort
- metroza de receptivitate: cand uterul nu mai raspunde la stimularea hormonilor ovarieni.
Caracteristic amenoreei de cauza uterina este lipsa de raspuns la administrarea de progestageni (menstruatia nu apare nici dupa administrarea de preparate hormonale).
Amenoreea ovariana
Sunt determinate de o insuficienta a secretiei hormonilor sexuali de catre ovar si se caracterizeaza prin aparitia menstruatiei la administrarea exogena de preparate hormonale.
Cauze:
- conditii fiziologice: inainte de pubertate, dupa menopauza, dupa nastere si dupa avort, cand secretia hormonala ovariana este scazuta
- disgenezii sau agenezii gonadale: sunt anomalii congenitale caracterizate prin lipsa sau formarea incompleta a ovarelor (sindrom Turner)
- hipoplazia ovariana, care poate fi congenitala sau dobandita: menopauza precoce sau indusa, estro-progestativi in doze mici si prelungite, dupa radioterapie
- distrofii ovariene: ovarul polichistic
- tumori ovariene endocrine, care secreta fie estrogeni fie androgeni
- asinergia hipofizo-ovariana: sindromul ovarului nefunctional si sindromul ovarelor rezistente la gonadotrofine; in acest caz ovarele sunt de aspect normal dar nu raspund la stimulare hormonala sau raspund doar la doze foarte mari.
Amenoreea neuro-hipotalamo-hipofizara
Se caracterizeaza prin hormoni gonadotropi scazuti in sange si urina (FSH, LH) si cu raspuns pozitiv la administrate de LRH sau clomifen.
Aceste forme de amenoree sunt consecinta unei anomalii morfo-functionale a hipofizei sau neurohipotalamuslui, izolat sau de cele mai multe ori asociate si dependente unele de altele.
Cauze hipofizare:
-insuficienta hipofizara
- sindromul Sheenan, determinat de necroza hipofizei ca urmare a unei hemoragii masive in timpul nasterii
- tumori hipofizare, cel mai frecvent prolactinoame.
Amenoreea neuro-hipotalamica are o etiologie polimorfa si complexa:
- oligofrenie, epilepsie, depresie, anorexia
- tulburari psihoafective, stres, socuri emotive
- dupa administrarea unor medicamente: clorpromazina, rezerpina, fenotiazinele, administrarea prelungita de estro-progestative.
Amenoreea endocrina extragonadica
Este amenoreea care apare in afectarea unor glande endocrine, altele decat hipofiza sau ovarul:
- boli tiroidiene: hipertiroidism, hipotiroidism
- boli ale corticosuprarenalei: sindrom Cushing, hiperplazie congenitala de corticosuprarenala, tumori suprarenale, Boala Addison.
Amenoreea de cauze generale
Este amenoreea asociata unor cauze generale:
- boli metabolice: subnutritie, diabet zaharat, obezitate, hemocromatoza
- origine nervoasa: schimbarea modului de viata sau a climei, emotii puternice negative sau chiar pozitive (soc psihic), anorexie mintala.
Oligomenoreea sau amenoreea de origine nervoasa este relativ frecventa; daca stresul a actionat o perioada scurta de timp si n-a fost puternic, revenirea ciclului menstrual la normal se face spontan. Uneori stresul poate antrena si o secretie de prolactina, in acest caz amenoreea asociindu-e si cu galactoree.
TULBURARI PRIN EXCES
Polimenoreea
ste scaderea duratei ciclurilor menstruale sub 21 de zile si ea poate fi determinata de:
- cauze ovariene: congestie ovariana din anexite, inflamatii pelviene, endometrioza ovariana etc.
- dereglarea sistemului ovare-gonadostat.
Menoragia si hipermenoreea
Hipermenoreea reprezinta o menstruatie cu un flux foarte abundent si este de obicei asociata cu menoragia - cresterea duratei sangerarii (peste 8 zile).
Cauze:
- cauze uterine, tumori (fibrom, polipi), hiperplazie de endometru, descuamare neregulata a endometrului ca urmare a unei tulburari functionale ovariene
- cauze generale care afecteaza coagularea sangelui: tulburari cantitative sau calitative ale trombocitelor, ale factorilor coagularii.
Hemoragiile uterine disfunctionale
Sub acest nume se inteleg toate hemoragiile ginecologice, care depasesc limitele fiziologice sau care apar in afara perioadei de menstruatiei si nu sunt produse de o leziune organica decelabila. Asadar aceste hemoragii disfunctionale pot apare sub forma de menoragii sau metroragii. Ele sunt expresia alterarii mecanismelor fiziologice care stau la baza ciclului menstrual: dezvoltarea endometrului, ovulatia, declansarea si oprirea menstruatiei. Apar frecvent in cadrul ciclurilor anovulatorii.
Metroragiile
Metroragia este sangerarea aparuta in afara perioadei de menstruatie.
Cauze:
- avortul, sarcina ectopica
- modificari de pozitie a uterului (retroversia fixa) care pot determina sangerare prin fenomene inflamatorii locale
- leziuni provocate de contact sexual sau de corpi straini intrauterini: dispozitive intra-uterine contraceptive, manevre endouterine, corpi straini introdusi accidental sau in scop erotic
- inflamatii acute sau cronice: metrite, anexite, salpingite, cervicite cronice, infectii post-partum si post-abortum, tuberculoza genitala etc.
- tumori benigne ulcerate (fibrom, adenomiom, polipoza uterina) sau maligne (cancer de corp sau col uterin).
Tratarea tulburarilor menstruale
Indiferent ca este vorba despre tulburari prin exces sau deficit al menstruatiei, ca e vorba despre sindroame asociate menstruatiei sau despre metroragii, este necesara stabilirea cauzelor ce au determinat aceste tulburari.
In acest scop, se incepe prin stabilirea unui diagnostic clinic prin:
- anamneza atenta, care trebuie sa releve circumstantele aparitiei sangerarii, caracterele sangerarii (durata, culoare, abundenta), sarcini, nasteri, avorturi anterioare, afectiuni ginecologice in trecut, interventii obstetricale in antecedente sau alte afectiuni generale
- examen clinic general: care poate releva si alte semne clinice determinate de o perturbare a secretiei hormonale sau semne ale altor afectiuni care pot influenta si functiile organelor sexuale (hipotiroidism, hipertiroidism)
- examen clinic al aparatului genital: cuprinde inspectia organelor genitale externe, tuseul vaginal si/sau rectal cat si examenul cu valve.
In functie de datele obtinute astfel, medicul poate selecta care sunt investigatiile paraclinice necesare in continuare:
- examen cito-bacteriologic al secretiei vaginale
- test Babes-Papanicolau
- ecografie endovaginala
- colposcopia, histeroscopia, histerosalpingografia
- biopsia
- testari hormonale
- examenul urinei
- examene hematologice in vederea diagnosticului unei boli generale.
http://www.sfatulmedicului.ro/
7 semne care anunta o sarcina cu probleme
Sarcina este o experienta unica pentru fiecare femeie, fiind resimtita si traita individual, chiar daca multe caracteristici sunt comune femeilor insarcinate. Astfel pe parcursul sarcinii puteti trece prin simptome mai mult sau mai putin obisnuite, insa este important sa le cunoasteti pe cele care anunta o sarcina cu probleme.
Sangerarile din timpul sarcinii
Sangerarile nu sunt niciodata normale in sarcina, indiferent de varsta gestationala la care apar. Daca ai sangerari in primul trimesteru si crampe abdominale puternice poate fi vorba despre o sarcina extrauterina. Daca sangerarile apar in al doilea trimestru pot sugerea pierderea sarcinii, iar daca apar ni ultimul trimestru pot fi semn al dezlipirii de placenta.
Greturi si varsaturi severe
Greturile si varsaturile sunt normale, dar nu atunci cand sunt severe, caci nu mai poti sa mananci sau sa bei lichide si astfel te avitaminizezi si te deshidratezi, punandu-ti atat tie sanatatea in pericol, cat si a copilului care se dezvolta in burtica ta. Daca nu te hranesti corespunzator poti avea risc de avort spontan.
Aparitia contractiilot inainte de trimestrul al treilea
Contractiile ar trebui in mod normal sa apara in al treilea trimestru de sarcina, insa atunci cand apar mai devreme pot fi semn de nastere prematura sau chiar avort spontan. De aceea se recomanda sa consultati medicul pentru orice simptom care nu vi se pare normal, chiar daca se dovedeste a fi o alarma falsa, preventia este cea mai buna.
Cresterea si descresterea burticii
Daca se intampla ca burtica sa ajunga la un volum, apoi sa descreasca si prezinti secretii vaginale ciudate, anormale, atunci trebuie neaparat sa anunti medicul caci poate fi vorba despre o sarcina molara, un tip de sarcina pe care o pierzi si care iti poate pune viata in pericol.
Dureri persistente de cap, tulburari vizuale, dureri abdominale
Aceste semne pot anunta o afectiune ce poate pune in pericol viata gravidei si anume preeclampsia. Aceasta afectiune se caracterizeaza prin cresterea tensiunii arteriale si exces de proteine in urina, aparand in general dupa a 20-a saptamana de sarcina.
Aparitia contractiilot inainte de trimestrul al treilea
Contractiile ar trebui in mod normal sa apara in al treilea trimestru de sarcina, insa atunci cand apar mai devreme pot fi semn de nastere prematura sau chiar avort spontan. De aceea se recomanda sa consultati medicul pentru orice simptom care nu vi se pare normal, chiar daca se dovedeste a fi o alarma falsa, preventia este cea mai buna.
Nu mai simti miscarile copilului
Odata ce a inceput sa se miste inseamna ca bebe reactinoeaza la diversi stimuli si va continua sa o faca pana la nastere. Micutul trebuie sa reactioneze daca iti misti pozitia sau pui ceva cald pe burtica. Daca insa nu mai simti aceste reactii ale micutului trebuie sa te prezinti neaparat la medic. In general micutul ar trebui sa faca, in medie, cam 10 miscari in doua ore. Uneori este mai activ, alteori este mai lenes, insa cam acesta este numarul de miscari pe care trebuie sa-l resimti.
Teste genetice pentru depistarea cancerului de san
Cancerul de san este a doua cea mai intalnita forma de cancer si una dintre primele cauze de deces pentru femeile din intreaga lume.
Unele forme de cancer, precum cancerul de san si cancerul ovarian apar cu o frecventa mai mare in anumite familii. Exista un test care poate fi util in anumite conditii pentru aprecierea riscului unei persoane de a face cancer de san sau ovarian.
Cine are un risc mai mare de a face cancer de san sau ovarian?
O femeie cu un istoric familial semnificativ de cancer de san sau ovarian are un risc mai inalt de a face aceste forme de cancer. Se apreciaza ca exista antecedente familiale semnificative daca:
• Exista doua sau mai multe rude apropiate care au avut cancer de san sau ovarian (mama, sora, matusa);
• Cazurile de cancer de san ale rudelor au aparut pana la varsta de 50 de ani.
Istoricul familial nu este o conditie certa ca o femeie sa dezvolta cele doua tipuri de cancer. Exista femei care au un istoric familial consistent de cancer de san, dar care nu dezvolta acesta boala pe parcursul vietii. Numerosi alti factori, precum varsta, alimentatia, conditiile de mediu etc, pot creste riscul unei persoane de a face cancer.
Cum afecteaza erediatatea riscul de cancer de san?
Genele sunt portiuni ale ADN-ului care transmit caracterele de la parinti la descendenti. Ele determina modul in care organismul va functiona si se va dezvolta, ele determina culoarea ochilor sau a parului.
La un moment dat unele gene nu mai functioneaza normal pentru ca in structura lor a aparut o modificare. Astfel de erori poarta numele de mutatii, iar genele afectate vor fi alterate. La randul lor, genele modificate vor fi transmise, asemanator genelor normale, de la o generatie la alta.
Anumite modificari genetice predispun persoana care poarta acele gene la o serie de afectiuni, iar una dintre acestea este si cancerul. Oamenii de stiinta au descoperit mai multe mutatii genetice in familii cu istoric de cancer de san. Unele femei din aceste familii au avut de asemenea si cancer ovarian.
Mutatiile responsabile de transmiterea cancerului de san sunt cel mai frecvent descoperite in genele numite BRCA1 si BRCA2 (BReast CAncer Gene). Atat femeile cat si barbatii poseda aceste gene, deci defectul genetic poate fi transmis atat de mama cat si de tata.
Genele BRCA si riscul de cancer
O femeie ce poarta in genom cele doua gene, BRCA1 si BRCA2, cu mutatii, prezinta un risc mai mare de a dezvolta cancer de san, ovarian si alte forme de cancer, decat o femeie cu gene normale. Insa nu toate femeile cu defectul genetic amintit vor face cancer, pentru ca genele nu reprezinta singurul factor care influenteaza riscul de cancer.
De fapt majoritatea cazurilor de cancer de san nu implica mostenirea celor doua gene alterate. Doar 1 din 10 cazuri de cancer poate fi explicat prin modificarea genetica descrisa mai sus.
Barbatii purtatori de mutatii ale genelor BRCA:
Desi cancerul mamar este destul de rar in randul barbatilor, riscul purtatorilor de gene BRCA modificate este mai mare dacat la cei care nu au mutatiile respective in genom. Purtatorii celor doua gene alterate au un risc crescut si pentru alte forme de cancer. Chiar daca nu dezvolta cancer, barbatul respectiv va transmite genele modificate fiicei sau fiului, iar atunci cand si alti factori de risc se regasesc in profilul purtatorului, genele afectate de mutatii pot declansa aparitia cancerului.
Testul genetic pentru cancer de san:
Testul genetic ce evalueaza riscul unei persoane pentru cancerul de san este o analiza care depisteaza modificarile genetice mostenite. Acest test arata daca riscul pentru cancer de san este transmis in cadrul unei familii prin intermediul genelor.
Testul este limitat din punct de vedere al prognosticului pe care il ofera, pentru ca nu va spune daca peroana va dezvolta sau nu cancer, ci doar va indica un risc mai crescut pentru acesta afectiune. Un test negativ, atunci cand nici o mutatie nu este prezenta, nu este o garantie a faptului ca o neoplazie nu va fi dezvoltata niciodata.
Un astfel de test este util mai ales atunci cand intr-o familie exista mai multe cazuri de cancer. Un rezultat pozitiv la testul genetic clarifica riscul de cancer si ajuta in luarea unor decizii privind scaderea acestui risc. O persoana cu mutatiile genelor BRCA va fi constienta ca este mai susceptibila la aceasta afectiune si mai motivata sa faca periodic controale. In plus, un astfel de test poate conduce la schimbari ale stilului de viata precum si la analizarea unor optiuni chirurgicale de reducere a riscului. O astfel de optiune medicala, numita chirurgie profilactica, presupune indepartarea chirurgicala a ovarelor sau glandelor mamare sanatoase pentru a scadea sau anula riscul unei potentiale afectiuni neoplazice. Aceasta procedura este indicata in cazurile persoanelor cu un bogat istoric familial de cancer sau cu antecedente personale de afectiuni precanceroase.
Un articol de Ciprian Chitu
Sursa: Healthy.ro
http://www.healthy.ro/
3 pahare cu vin pe zi, cresc riscul de cancer mamar
Cancerul mamar reprezinta una dintre cele mai frecvente cauze ale mortalitatii in randul femeilor, astfel ca o buna parte din studiile mediacle au fost centarte asupra acestei probleme. S-a cautat metode de diagnostic precoce, de tratament dar si de preventie, iar in cazul celor din urma foarte importante sunt cauzele.
Acestea pot fi de natura genetica ori tin de alimentatia bogata in glucide si grasimi nesanatoase, de consumul unor substante toxice, de loviturile la nivelul sanului, de iradiere etc. Printre aceste cauze se numara si una frecventa, fiind reprezentata de consumul de alcool. Nu este vorba despre un consum exagerat, ci doar minim un pahar pe seara, iar daca ne gandim la iesirile in oras cu prietenii, cu siguranta uneori se depaseste aceasta cantitate.
3 pahare de vin pe zi cresc mult riscul de cancer
Pentu efectuarea studiilor s-a ales de referinta vinul. Studiile au fost efectuate pe sute de mii de femei mai ales din Marea Britanie unde s-au facut cele mai multe studii si s-a demonstrat ca vinul consumat in cantitati chiar si usor crescute prezinta unele dintre cele mai daunatoare efecte asupra organismului. Se stie ca vinul are calitati curative si contine unul dintre cei mai puternici antioxidanti, insa aceste efecte benefice apar daca este consumat in doze de unul-doua pahare pe saptamana.
Daca femeia bea un pahar de vin pe zi are un risc de cancer mamar cresut cu 7%, daca brea doua, cu 35% iar daca bea 3 pahare de 51%. Riscul creste abrupt si exponential odata cu cresterea cantitatii de vin consumate. De aici si expresia "Vinul este bun pentru femei daca este consumat de barbati". Nici femeile care consuma ocazional alcool nu sunt scutite de cresterea riscului de cancer mamamr mai ales daca ele consuma bauturi foarte tari, cu alcoolemie crescuta.
Totodata vinul dar si bauturile tari, cu o concentratie de alcool crescuta prezinta si beneficii asupra sanatatii daca sunt consumate in cantitati mici, considerandu-se ca anumite substrante pe care bauturile alcoolice le contin prezinta chiar risc anticancerigen (fenoli). Beneficiile consumului moderat de alcool:
- reduce riscul de aparitie a cancerului renal. Acest beneficiu a fost demonstrat de cercetatori japonezi care au scos la iveala faptul ca un consum moderat de alcool reduce cu pana la 40% riscul de apartitie a cancerului renal.
- lupta impotriva unor boli infectioase intestinale, prim faptul ca maresc motilitatea intestinelor si accelereaza tranzitul. Aceasta este o explicatie pentru care barbatii se imbolnavesc mult mai rar decat femeile de trichineloza la taierea porcilor pentru ca acestia beau inainte de a manca tarie, astfel ca parazitul nu apuca sa isi finalizeze metabolismul caci este eliminat prin scaun, tranzitul instestinal fiind accelerat de alcool.
- vinul prezinta unul dintre cei mai puternici antioxidanti, resveratrolul, dar si alte substante benefice pentru organism, fiind util in: reglarea tensiunii arteriale, protector cardio-vascular, lupta impotriva cancerului etc.
http://www.healthy.ro/
Vinul roşu menţine ficatul sănătos
Un pahar de vin roşu pe zi protejează ficatul de îmbolnăviri, susţin cercetătorii americani. Datele acestui studiu vin în completarea unor informaţii apărute recent care spuneau că anumiţi compuşi din coaja strugurilor roşii acţionează pozitiv în cazul bolilor de ficat. Vinul roşu a fost asociat în trecut şi cu prevenirea bolilor cardiovasculare. Se pare că un consum moderat al respectivei licori are mai multe beneficii decât s-a cunoscut până în prezent.
Studiul a inclus peste 12.000 de persoane de diferite vârste, rezultatele fiind constante indiferent de sex, rasă, educaţie, venit, dietă, indicele corporal şi stil de viaţă. Comparativ cu persoanele care au preferat berea, consumatorii de vin roşu aveau riscul de patru ori mai scăzut în ce priveşte dezvoltarea de boli ale ficatului. Vinul roşu face obiectul a numeroase cercetări care se află în derulare şi care analizează acţiunea sa în prevenirea şi tratarea obezităţii, bolilor de inimă şi diabetului.
Două pahare de alcool pe zi combat obezitatea
.jpg)
Femeile care consumă două pahare de vin, bere sau tărie în fiecare zi sunt mai puţin expuse riscului de îngrăşare comparativ cu femeile care nu consumă deloc alcool, potrivit unui studiu american publicat în Archives of Internal Medicine.
Cercetătorii de la Brigham and Women's Hospital din Boston (SUA) le-au întrebat pe 19.000 de femei americane, care nu aveau probleme legate de greutatea corporală, în vârstă de peste 39 de ani, câte pahare de alcool consumă în fiecare zi şi au monitorizat voluntarele timp de 13 ani. Din acest eşantion, grupul cel mai important din punct de vedere numeric era alcătuit din femei care nu consumau deloc alcool (7.346). Al doilea grup ca mărime (6.312 femei, reprezentând aproape o treime din totalul voluntarelor) era alcătuit din femei care au declarat că beau echivalentul unei treimi de pahar de vin, bere sau tărie în fiecare zi. Aproximativ 20% dintre voluntare au declarat că beau echivalentul unui pahar de alcool pe zi, 6% - echivalentul a două pahare şi 3% - echivalentul a mai mult de două pahare de băutură alcoolică.
Paharul de alcool considerat "standard" în Statele Unite ale Americii, indiferent dacă este vorba de un pahar de vin (15 cl), de bere (35 cl) sau de tărie (43 ml alcool 80°), conţine aceeaşi cantitate de alcool - 14 grame.
Pe parcursul celor 13 ani de monitorizare, femeile care nu consumau deloc alcool au fost cele care s-au îngrăşat cel mai mult, iar cele care consumau echivalentul a două pahare pe zi au fost cele care au rezistat cel mai bine fenomenului de luare în greutate. Băutura cea mai eficientă împotriva kilogramelor suplimentare s-a dovedit a fi vinul roşu, însă toate tipurile de alcool consumate, inclusiv vinul alb, berea sau băuturile spirtoase, au condus la apariţia aceleiaşi "legături invers proporţionale între consumul de alcool şi riscul de a deveni supraponderal sau obez", afirmă autorii acestui studiu.
Autorii studiului au evitat, însă, să recomande consumul de alcool, fie şi în cantităţi moderate, ca mijloc de luptă împotriva obezităţii, din cauza problemelor medicale şi psiho-sociologice asociate cu alcoolul.
Atentie insa...se pare ca mai mult de doua pahare, e riscant pentru femei. Iata :3 pahare cu vin si cancerul mamar
Analgezicele cresc riscul de surditate
Medicamentele din clasa analgezicelor, precum paracetamolul, determină o creştere substanţială a riscului de surditate, potrivit unui studiu american, publicat în numărul din luna martie al revistei American Journal of Medicine, informează express.co.uk.
Persoanele care folosesc cu regularitate principalele trei medicamente din clasa analgezicelor, disponibile în toate farmaciile de pe mapamond - paracetamol, aspirină şi ibuprofen - se confruntă cu un risc major de a suferi din cauza unor afecţiuni auditive.
Cercetătorii au descoperit faptul că paracetamolul este cel mai periculos dintre analgezice, în special pentru pacienţii care nu au împlinit vârsta de 50 de ani. În opinia oamenilor de ştiinţă, dacă acest medicament este luat cu regularitate (de cel puţin două ori pe săptămână), aceşti pacienţi se confruntă cu un risc de surditate cu 99% mai mare, comparativ cu cei din aceeaşi grupă de vârstă, dar care nu folosesc paracetamol.
Riscul de surditate scade considerabil pentru pacienţii care apelează cu regularitate la analgezice, dar care sunt trecuţi de vârsta de 50 ani, potrivit acestui studiu. Pacienţii cu vârstele cuprinse între 50 de ani şi 59 de ani sunt cu 38% mai predispuşi la a dezvolta afecţiuni auditive, iar pentru pacienţii de peste 60 de ani, acest risc este doar cu 16% mai mare.
Aspirina prezintă riscuri mai mici pentru persoanele sub 59 de ani, pentru care probabilitatea de a dezvolta o maladie auditivă este de 33%. Persoanele cu vârsta peste 60 de ani care au luat aspirină nu au prezentat riscuri suplimentare de a dezvolta surditate.
În cazul ibuprofenului, pacienţii mai tineri de 50 de ani se confruntă cu un risc cu 61% mai mare, însă acesta scade la 32% pentru pacienţii cu vârste între 50 şi 59 de ani şi la 16% pentru pacienţii trecuţi de 60 de ani. Atât ibuprofenul, cât şi aspirina fac parte din grupul de medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (NSAID). Studiile precedente au asociat deja NSAID cu afecţiunile auditive, însă aceasta a fost prima cercetare care a analizat efectele paracetamolului.
Studiul a fost realizat de cercetătorii de la Universitatea Harvard din Statele Unite ale Americii, pe o perioadă de 24 de ani, pe 26.000 de voluntari bărbaţi. La fiecare doi ani, voluntarii au completat chestionare medicale, în care precizau frecvenţa cu care apelează la anumite medicamente. Ei au fost rugaţi să precizeze toate disfuncţiile auditive de care au suferit de-a lungul perioadei de monitorizare, dar şi o mare varietate de alţi factori de natură psihologică, medicală şi demografică.
miercuri, 10 martie 2010
Analiza testosteronului
Testul pentru testosteron este efectuat pentru stabilirea concentratiei acestui hormon barbatesc (androgen) in sange. Rolul acestui hormon in organism este de a stabili functionarea trasaturilor si caracterului sexual. Cea mai mare parte a testosteronului este produsa la nivelul testiculelor intr-un organism barbatesc, si la nivelul ovarelor intr-un organism femeiesc. Atat la barbati cat si la femei, testosteronul este produs in cantitati mai mici si de catre glandeloe suprarenale.
Concentratia testosteronului in organism este controlata la nivelul glandei pituitare. Astfel ca, in momentul in care nivelul testosteronului scade, glanda pituitara elibereaza in organism un hormon, numit hormonul luteinizant (LH), care are capacitatea de a stimula producerea testosteronului la nivelul testiculelor.
In mod normal, la baietii inainte de pubertate nivelul testosteronului este scazut, urmand ca acesta sa creasca in timpul acestei perioade. Acest lucru duce la ingrosarea vocii, tonifierea si dezvoltarea muschilor, producera spermei, si aparitia pilozitatii la nivelu fetei si al corpului.
La femei, nivelul normal al testosteronului este cu mult mai redus decat la barbati. Cu toate acestea rolul acestui homon este definitoriu atat pentru barbati cat si pentru femei, influentand creierul, masa musculara si osoasa, dispunerea grasimilor in organism, sistemul vascular, nivelul de energie al fiecarui individ, tesuturile genitale si functiile sexuale.
Cea mai mare parte a cantitatii de testosteron din sange se regaseste in combinatie cu o proteina numita globulina de legare a hormonilor.
De ce se face testul?
Testul pentru stabilirea nivelului de testosteron este efetuat pentru:
- stabilirea cauzelor infertilitatii la barbati (acest lucru se poate datora nivelului scazut de testosteron);
- stabilirea cauzelor disfunctiilor erectile;
- stabilirea semnelor pubertatii precoce in cazul baietilor cu varste mai mici de 10 ani (acest lucru se poate datora nivelului ridicat de testosteron);
- scaderea apetitului sexual la femei (acest lucru se poate datora nivelului scazut de testosteron din organism);
- stabilirea cauzelor dezvoltarii caracterelor barbatesti la femei, precum hirsutism (cresterea parului pe fata si corp), sau ingrosarea vocii;
- stabilirea cauzelor neregularitatii ciclului menstrual la femei;
- evaluarea eficientei pentru scaderea nivelului de testosteron in cazul barbatilor cu un stadiu avansat de cancer al prostatei;
- stabilirea cauzelor aparitiei osteoporzei la barbati.
Parametrii normali ai nivelului de testosteron au fost stabiliti dupa cum urmeaza:
Testosteron total la barbati:
- 7 luni-9 ani: >30 nanomoli per litru (nmol/L);
- 10-13 ani: 0.04-21.48 nmol/L;
- 14-15 ani: 3.47-18.74 nmol/L;
- 16-19 ani: 6.94-33.66 nmol/L;
- 20-39 ani: 9.00-37.48 nmol/L;
- 40-59 ani: 12.15-30.88 nmol/L;
- peste 60 ani: 12.15-24.98 nmol/L.
Testosteron total la femei:
- din prima luna de viata pana la pubertate: > de 0.35 nmol/L;
- 7-9 ani: 0.04-0.42 nmol/L;
- 10-13 ani: 0.07-1.84 nmol/L;
- 14-17 ani: 0.28-1.84 nmol/L;
- perioada premenopauzei: 0.35-2.43 nmol/L;
- perioada postmenopauzei: 0.35-2.43 nmol/L.
Daca rezultatele indica valori mai mari decat media normala acest lucru poate fi datorat cancerului la testicule sau glandele suprarenale, pubertate precoce, tumoare la testicule, sau anomalii ale glandelor suprarenale (la barbati si baieti), sau cancer al ovarelor si glandelor suprarenale si sindromul ovarului polichistic (SOP).
Daca dimpotriva rezultatele testului releva valori mai mici ale nivelului de testosteron, acest lucru de poate datora unor probleme ale testiculelor (dezvoltarea necorespunzatoare, leziuni, sau lipsa acestora), tratamentelor pe baza de estrogen (hormon feminin), probleme ale glandei pituitare, boli cronice de lunga durata, anumite boli ereditare (sindromul Klinefelter sau sindromul Down), ciroza, tratamentrul pentru cancer al prostatei, sau dependenta de alcool. La femei, nivelul scazut de testosteron poate fi cauzat de activitatea scazuta a glandei pituitare, boala Addison, pierderea functiilor ovariene in urma unor boli sau interventii chirurgicale, sau datorita unor medicamente precum corticosteroizi si estrogen.
Ce poate afecta testul?
Rezultatele testului pentru stabilirea nivelului de testosteron din sange pot fi influentate de:
- medicamente precum estrogen, testosteron, corticosteriozi, digoxin, spironolactona, si barbiturati;
- hipertiroidism (aceasta boala poate sa duca la cresterea nivelului de globulina de legare a hormonilor);
- hipotiroidism (aceasta boala poate sa duca la scaderea nivelului de globulina de legare a hormonilor);
- tratamente pentru cancerul la prostata;
- medicamente care cresc nivelul prolactinei, asa cum sunt cele pentru atacurile de apoplexie.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
